Articolul precedent |
Articolul urmator |
403 0 |
SM ISO690:2012 IOVU, Ion. Rezultatele pe termen lung ale tratamentului complex al pacienților cu malformație cardiacă congenitală de tip ventricul unic. In: Culegere de rezumate științifice ale studenților, rezidenților și tinerilor cercetători, 21 iunie 2015, Chișinău1. Chișinău, Republica Moldova: CEP ”Medicina”, 2015, p. 178. ISBN 978-9975-3168-4-2. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Culegere de rezumate științifice ale studenților, rezidenților și tinerilor cercetători 2015 | ||||||
Conferința "-" Chișinău1, Moldova, 21 iunie 2015 | ||||||
|
||||||
Pag. 178-178 | ||||||
|
||||||
Descarcă PDF | ||||||
Rezumat | ||||||
Introducere. Managementul pacienților cu ventricul unic (VU) presupune o intervenție chirurgicală prin procedeul trietapizat Fontan şi tratament postoperator farmacologic de susținere pe viață cu următoarele remedii: beta-adrenoblocante, inhibitori ai enzimei de conversie, diuretice, nitrați, antiagregante, anticoagulante, antiaritmice. Scopul lucrării. Evaluarea datelor clinice, paraclinice ale pacienților post Fontan pe termen lung (20 ani). Material şi metode. Studiu retrospectiv a 2 cazuri clinice. Pacient D, 34 ani cu VU de tip ventricul drept cu cale dublă de ejecție (VDCDE), tratat chirurgical definitiv în 1993 prin Glenn bidirecțional şi tunel lateral. Pacient S – 31 ani, diagnosticat cu VU de tip ventricul stâng cu cale dublă de ejecție, tratat incomplet chirurgical prin metoda Glenn bidirecțional în 1996. Analizate acuzele, examenul obiectiv, imagistica prin rezonanță magnetică şi hemograma postoperatorii pe termen lung. Rezultate. Pacient D, fibrilație atrială paroxistică, insuficiență cardiacă (IC) II NYHA. Clinic a prezentat: palpitații, dispnee inspiratorie dependentă de accesele de tahicardie, cardialgii şi vertijuri la efort fizic moderat, stare gravă, poziție pasivă, ortopnee, acrocianoză, puls – 146 b/min, tensiunea arterială (TA) – 100/40 mmHg. IRM: atriul stâng (AS) – 130% din valoarea normală maximal admisibilă (VNMa), atriul drept (AD) – 182% din VNMa, volum sistolic (VS) – 73% VNMa, fracție de ejecție – 41%, masa – 120gr. Hemoglobina – 176 g/l. Pacient S, IC III NYHA, hipoxie cronică severă. Clinic: cardialgii şi dispnee inspiratorie la efort fizic minim, poziție pasivă, ortopnee, acrocianoză, hipocratism. Datele IRM: stenoză severă de arteră pulmonară (AP), AD 140% VNMa, VED – 162% VNMa, VES – 147% VNMa, VS – 172% VNMa, FE – 53%, masa – 209 gr. Hb – 107 g/l. Concluzii. (1) Pe termen lung, supraviețuitorii cu ventricul unic post Fontan prezintă semne de cardiomiopatie dilatativă cu insuficiență cardiacă congestivă şi stază în circuitul mic – schimbări hemodinamice severe, care, în pofida tratamentului clasic compensator, tind să se agraveze. (2) Tratamentul complex al MCC de tip VU asigura pacienților o longevitate de cca 20-25 ani. |
||||||
Cuvinte-cheie malformaţie cardiacă congenitală, Ventricul unic, Fontan, Glenn bidirecțional, cardiologie, congenital heart disease, single ventricle, Fontan, bidirectional Glenn, Cardiology |
||||||
|