Problema identității etnoculturale ale populației urbane ruse din Basarabia interbelică, actualizată în discursul științific modern, va fi cercetată în baza materialelor legate de activitățile publice și culturale. Acest fenomen complex a avut caracteristicile regionale proprii, atunci când Basarabia era în componența României Regale. În orașele polietnice ale Basarabiei, rușii, în privința culturii, nu erau limitați cu originea strict națională. Căpătând niște semnificații polietnice, în perioada interbelică aici a dominat sentimentul de apartenență la o comunitate istorică stabilă, destul de numeroasă, unită de limba rusă și de valorile culturii rusești. În noile condiții politice, ideologice, juridice comunitatea urbană de limbă rusă a continuat să urmeze nevoile culturale deja formate, normele sociale, tradițiile spirituale și cotidiene. În acest context, a avut loc procesul complex de consolidare a conștiinței naționale. Cu trecere la situația unei minorități naționale, pentru prima data, în fața lor au apărut probleme de conservare a memoriei istorice, a limbii și a culturii materne. Un rol important, la rezolvarea acestor probleme, a jucat intelectualitatea post-revoluționară a refugiaților care a completat semnificativ numărul populației rusești și a determinat, în mare măsură, căile de dezvoltare a culturii. O dată cu formele tradiționale de activitate culturală (periodica, arta, literatura, bibliotecile, sărbătorirea unor date aniversare etc.), orășenii de etnie rusă au încercat să-și exprime pozițiile sociale prin organizarea unor asociații – educaționale, religioase, de caritate, de tineret. Un factor deosebit de semnificativ în consolidarea comunităților etnoculturale a fost stabilirea diverselor legături cu centrele rusești din străinătate. La sfârșitul anilor 1920, minoritatea de etnie rusă, cu sprijinul reprezentanților altor grupuri etnice, a manifestat niște căi reale pentru a crea autonomia culturală.