La nivelul secolelor V-III î. Hr., în spaţiul dintre Carpaţii Răsăriteni şi Prut s-au ridicat peste 40 de cetăţi de pământ, unele dintre ele de dimensiuni impresionante, martore ale unor eforturi colective de amploare. Descoperirile realizate – atât în cadrul cetăţilor, cât şi în aşezările civile aferente – atestă o viaţă economică destul de intensă şi legături cu spaţiile învecinate. Prin prezenta comunicare ne-am propus să discutăm problema cetăţilor ca centre economice, pornind atât de la o serie de considerente de ordin teoretic, cât şi de la datele arheologice concrete de care dispunem în momentul de faţă. Edificarea unei cetăţi – chiar şi a uneia de dimensiuni mai reduse – implica un efort eşalonat pe o perioadă îndelungată, ce nu putea fi realizat decât de o comunitate cu un grad avansat de prosperitate. Din punct de vedere strategic, poziţionarea unor obiective în anumite microzone ar fi putut să ţină cont de existenţa unor resurse naturale importante în zonă. Ridicarea incintei de la Dochia - Cetăţuia Sărăţica (jud. Neamţ) se poate lega de prezenţa resurselor de sare în imediata vecinătate. De asemenea, centrul de putere din zona Cotnari (jud. Iaşi) se poate corela cu existenţa unor importante resurse de sare în zonă, exploatate până aproape de vremurile moderne. În mod aproape cert, cetăţile, indiferent de funcţiile lor militare, funcţionau ca centre focale pentru comunităţile din jur – de acumulare, protejare, (re)distribuire a unor anumite categorii de bunuri. Mai mult ca atât, nu poate fi exclus ca unele obiective cu caracteristici mai aparte – precum incintele de la Victoria – Şanţul Caterinei sau Scobinţi – Grădiştea – să fi avut funcţii strict economice, legate de exploatarea păşunilor din zona Câmpiei Moldovei.