In one of his emblematic studies, the remarkable Swiss scientist and philosopher, Ferdinand Gonseth (1890-1975), tried an answer to the difficult and controversy issue of the legitimacy of the religious faith in the contemporaneity. His study Science, philosophie et foi [Science, philosophy and faith], dedicated to this subject, represents a powerful and convincing pillar of the „opened to experience” philosophical vision, which contours a rationalist-comprehensive, and optimistic-lucid option to the issue afore exposed. Analysing the mediatic reactions caused by the beginnings of cosmic space exploring (e.g. the Apollo 15 Moon expedition), Gonseth wants to overcome the pessimism of disappointment in front of the revelation that there is no life outside Planet Earth. To the perspective of the end of the hope of searching some alter egos in the Universe, he opposes the defence of faith legitimacy in respect to what transcends us and enriches us with a still open, unknown destination. To abandoning all faith and hope is opposing the conviction that there is no justification for the down-valorisation of what makes the knowledge possible or effective/valid, in the name of what is known up to a point (present time). The problematics researched by Gonseth in his work is not exclusively theoretical and philosophical, but also methodological, psycho-pedagogical and cultural-anthropological, in the context of the extreme relativization of the intellectual, moral, educational etc. values by the media and the public opinion. In fact, that what criticises the Swiss thinker in his approach is exactly the image simplified to the extreme and exaggeratedly emotional of the perspective of the Man in the Universe, cultivated by the supports of mass information means. Our present study is directed towards the development of Gonseth point of view concerning the legitimacy of faith and its actual placement from the comparative perspective of the moral-religious education in the European culture.

Exegeții operei savantului și filosofului elvețian Ferdinand Gonseth (1890-1975) au remarcat, încă de acum câteva decenii, calitățile excepționale ale incomodelor sale interogații. Astfel, E. Bertholet evidenția distincțiile făcute de acesta între veritabilele probleme și falsele probleme, între problemele actuale și presupunerile grăbite (hâtives), între date empirice și date imaginare2. Or, aceste distincții, recognoscibile și în interiorul temei de față, sunt alimentate de presupoziția axială a ceea ce precede certitudinile noastre, în sensul unei „cunoașteri prealabile”, pe care limbajul doar o dezvăluie3. Atunci, certitudinile pe care le avem (sau pe care doar credem că le avem) nu mai apar a fi „asigurate” (și fundamental dependente de discursivitatea noastră), misiunea cercetătorului fiind aceea de a dezvălui și a cunoaște cât mai bine acest „prealabil”, de care adesea, cei mai mulți dintre noi nu sunt conștienți. Într-un studiu de referință, intitulat Science, philosophie et foi [Știință, filosofie și credință]4, F. Gonseth încerca un răspuns la dificila și controversata problemă a legitimității credinței religioase în lumea contemporană. Pe măsura avansării reflecției sale critice, studiul ilustrează convingător viziunea filosofiei „deschise la experiență”, printr-o opțiune optimist-lucidă, la problema discutată. Reacției pesimist-dezolante a presei în fața confirmării inexistenței vieții pe Lună (la momentul misiunii Apollo 15), Gonseth îi răspunde printr-o atitudine dialectică, deschisă: și anume, apărarea legitimității credinței în ceea ce ne depășește și ne îmbogățește, a viziunii deschise spre o destinație încă necunoscută. Abandonării oricărei credințe și speranțe i se opune convingerea că nu există nicio justificare pentru devalorizarea a ceea ce face cunoașterea posibilă sau valabilă/ validă, în numele a ceea ce se cunoaște până la un moment dat (prezent). Abordarea lui Gonseth din studiul menționat nu este una exclusiv teoretico-filosofică, ci totodată metodologică, psiho-pedagogică și cultural-antropologică, cu o pronunțată notă critică la adresa extremei relativizări a valorilor intelectuale, morale, educaționale etc. de către mass-media și opinia publică. De fapt, ceea ce critică gânditorul elvețian în demersul său este falsa certitudine indusă prin vehicularea imaginii simplificate la extrem a solitudinii omului în Univers; totodată, reacția emoțională exagerată pe care o generează informația odată engramată pe suporturile comunicării în masă. Lucrarea de față urmărește analiza punctului de vedere gonsethian privind legitimarea credinței și situarea ei actuală din perspectiva comparativă a educației moral-religioase în cultura europeană.