Progresul conturat în gândirea ştiinţifică indiferent de domeniul de activitate este rezultatul demonstrat de sinergetică. În anul 1971 fizicianul german H. Haken pune bazele unei noi orientări ştiinţifice, aşa numita metaştiinţă care are ca punct de reper un impuls al ştiinţelor spre o nouă sinteză, o nouă viziune asupra existenţei. Sinergetica se defineşte ca asocierea a mai multor elemente pentru îndeplinirea unei funcţii unitare sau scop comun. Acest concept îşi are originea în limba greacă prin asocierea cuvintelor syn (interior sau împreună cu) şi ergos (acţiune). H. Haken (1977) defineşte sinergetica ca: „ ştiinţa autoorganizării sistemelor, independent de natura lor pe baza conlucrării, cooperării organice a componentelor constructive” [1]. Cercetătorii ştiinţifici definesc sinergetica ca: 1) paradigmă - un sistem de idei, principii, imagini, reprezentări din care se poate forma în cele din urmă o teorie ştiinţifică fundamentală, sau teoria generală ştiinţifică, sau chiar lumea; 2) un sistem de teorii din diverse domenii (in fizică, chimie, biochimie, biologie, sociologie, psihologie şi alte ştiinţe); 3) teorie generală ştiinţifică (care este încă în curs de dezvoltare), etc. ca teoria structurilor (în sensul lui Prigogine), sau teoria autoorganizării sistemelor (în sensul lui Haken), sau teoria tranziţiei, transformare a haosului şi ordinei, etc ; 4) o nouă viziune, ce depăşeşte gândirea dominantă în ştiinţă (cea platoniană) şi aprobarea gândirii bazate pe devenire [2]. Sinergetica susţine atitudinea de sinteză în cunoaştere, deoarece abordează problemele diverselor sisteme complexe din cele mai variate domenii ale ştiinţei. Putem remarca că până în prezent nici o metateorie nu a reuşit să aprecieze mai bine analiza de sinteză, dând prioritate sintezei. Sinergetica are scopul principal de orientare şi concentrare a evenimentelor spre atingerea punctului ţintă. Abordarea sinergetică tratează modelul de feedback pozitiv şi negativ, cicluri de comunicare complete sau necomplete în care se stabileşte funcţionarea specifică şi dezvoltarea sistemelor. Astfel, din necesitate se porneşte de la instalarea unui sistem social pe contraste şi diferenţe, la un sistem activ de comunicare şi cooperare.