Evoluţia popoarelor presupune rafinarea formelor de manifestare culturală, aici încadrându-se şi limba vorbită sau scrisă, oricare ar fi ea. Alfabetul slavonesc – ale cărui baze au fost puse de fraţii Chiril şi Metodiu, originari din Salonic, cu scopul de a servi la răspândirea creştinismului, având la bază alfabetul grecesc, dar prezentând şi influenţe orientale – a început să fie utilizat încă din secolul al IX-lea, fiind considerat cea mai veche formă de reprezentare în scris a limbilor slave, nefiind cu mult diferit faţă de slava comună, din care provin limbile slave. El conţinea, în forma iniţială, 43 de semne, din care 27 aveau valoare numerică. Mulţi dintre cei ce s-au ocupat de alfabetul slavonesc afirmă că ceea ce au „inventat“ Chiril şi Metodiu este alfabet glagolitic – „limbaj, exprimare“. În secolul al X-lea, i s-a atribuit denumirea de alfabet chirilic, după numele unuia dintre „părinţi“. Altă denumire a sa este de Azbuche, după primele două litere (az, buche). Ideea de a pune bazele alfabetului slavon vechi a pornit din dorinţa de a răspândi – începând cu mijlocul sec. al IX-lea – creştinismul în rândul popoarelor slave din centrul Europei, pentru că misionarii considerau potrivită comunicarea într-o limbă înţeleasă de cei cărora li se adresau. Astfel slava a pătruns pe zone geografice mari, din Cehia şi până în Rusia veche, fiind adoptată ca limbă de cultură şi-n ţări neslave – Lituania, Ţările Române. Dacă ar fi să discutăm despre „părinţii“ alfabetului chirilic, nu se pot spune multe, întrucât informaţiile avute sunt vagi. Chiril, pe numele adevărat Constantin, s-ar fi născut în 826, fiind cu un an mai mare decât Metodiu (Mihail), născut în 827. Există şi surse care răstoarnă ierarhia şi sugerează anul 815 ca posibilă dată de naştere pentru cel din urmă frate. Despre tatăl lor se cunoaşte că ar fi fost guvernator militar al unei regiuni din Salonic, iar despre mama acestora se presupune că era de origine slavă. Cei doi fraţi au crescut pe ţărmul Mării Egee, în nordul Greciei, într-o zonă în care au intrat în contact atât cu limba greacă, cât şi cu slava, ajungând să le stăpânească foarte bine, alături de alte limbi (arabă, ebraică). Ambii aveau o educaţie solidă, Chiril (Constantin) studiind inclusiv la Constantinopol, unde a învăţat filosofie, matematică, teologie, gramatică, retorică, toate acestea servindu-i ulterior în cariera de dascăl. Chiril şi Metodiu au întreprins misiuni de propovăduire a religiei creştine, ajungând chiar şi în Bagdad (851) şi în Crimeea (858-859). Cea mai importantă perioadă a activităţii lor de transmitere a religiei creştine în limba slavonă o constituie călătoria în Marea Moravie (teritoriul actual al Cehiei şi Slovaciei), fiind chemaţi de Rostislav, cneazul care dorea ca poporul să înveţe dogma creştină într-o limbă cunoscută, nu în germană, latină sau greacă. Acestei misiuni, Chiril şi Metodiu i-au dedicat întreaga activitate de după 862, ajungând în Moravia cu traduceri ale operelor religioase, continuând şi acolo munca de tălmăcire a cărţilor bisericeşti în limba slavilor. Ajunşi la Roma (867) la invitaţia papei Adrian al II-lea, ei obţin acceptul de a oficia în slavonă, respectând condiţia ca la începutul slujbei să se citească Evanghelia şi Apostolul în latină, apoi în slavonă. Aceasta este ultima „misiune“ a lui Chiril, care se stinge din viaţă la Roma (869). Metodie îşi continuă activitatea în calitate de episcop al Moraviei până în 885, când moare. Ţările Române au utilizat alfabetul chirilic în cancelariile domneşti şi în biserică, începând cu secolul al XIV-lea (după conciliul de la Florenţa – 1439), după cum afirmă Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae. În secolul al XIX-lea, în 1862, A.I. Cuza a emis un decret de înlocuire a scrierii cu caractere slavone, astfel trecându-se la grafia cu ajutorul alfabetului latin.