Analizând istoria şi contextul semnării tratatelor iniţiale, rolul protecţiei drepturilor omului în cadrul comunităţii era minimal. Problema în fapt se pune în legătură cu existenţa unei jurisdicţii duble privind drepturile omului în Europa. Şi totuşi, după părerea unor autori, jurisdicţia celor două curţi nu este identică. Explicaţia rezidă în aceea că, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se concentrează asupra conceptului de responsabilitate a statului, adică un reclamant nu poate avea câştig de cauză la Strassbourg decât dacă poate dovedi că există o legătură directă sau indirectă între încălcarea drepturilor sale şi o acţiune întreprinsă de o instituţie a statului. Pe de altă parte, Carta UE se concentrează pe responsabilitatea Comunităţii ca urmare a unor acţiuni întreprinse de instituţiile UE dar şi asupra responsabilităţii statelor membre, adică acele acţiuni întreprinse de autorităţile de stat în exercitarea puterilor Comunităţii. Este clar că între aceste două concepte este o zonă cenuşie care este accentuată de interpretarea conceptului de responsabilitate a statului conform CEDO, aşa cum a fost dezvoltată de hotărârea Matthews. Se apreciază că interpretările divergente dintre cele două Curţi se pot rezolva în cazul în care Uniunea Europeană ar accede la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prin Protocolul nr.14 această problemă pare rezolvată, întrucât la articolul 59 s-a introdus un nou paragraf în care se precizează că UE poate adera la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.