În registrul inferior al faţadei pictate de la biserica Buna Vestire a mănăstirii Moldoviţa inscripţiile s-au păstrat doar pe filacteriile sfinţilor Teodor cel Sfințit, Teodot, Ghelasie, Gheorghe din Malea, Domentian, Ioan cel Nebun întru Hristos, Ilarion, Ioasaf ,Visarion, Avraam, Pavel Tebeul, Nicon, Ioan de la Lavra Sfântului Sava, Gherasim, Teofan, Antoine, a îngerului din viziunea Sf. Pahomie, a lui Luca stâlpnicul şi a pustnicului David din Salonic. Majoritatea inscripţiilor de pe aceste filacterii sunt fie citate din Scriptură, fie aşa-numite „zis”-uri ale sihaştrilor, ale cuvioşilor, ale stâlpnicilor şi ale altor categorii de sfinţi preluate din culegerile de spuse ale Sfinţilor Părinţi numite paterice (termenul provine din limba greacă: πατερικόν βιβλίον = Cartea Părinţilor). Deseori, chiar şi citatele biblice nu sunt preluate direct din Sfânta Scriptură, ci doar prin intermediul acestor paterice. Patericele au fost alcătuite în diferite ţări şi în perioade istorice diferite. Printre cele mai vechi şi mai cunoscute cărţi de acest gen, putem menţiona următoarele: Patericul alfabetic (numit, de asemenea, urmând tradiţia greco-latină Apophtegmata Patrum), Patericul Egiptean, Patericul deşertului Schitului, Patericul Roman, Limonarul lui Ioan Moschos, Lavsaiconul lui Paladie şi Ascetica lui avva Isaia. Cele mai multe dintre aceste paterice au fost traduse din limbile greacă sau coptă în alte limbi de circulaţie existente la începutul sau la mijlocul Evului Mediu (latină, siriacă, slavonă, armeană, georgiană, araba etc.). Colecţia de texte numită Pateric palestinian – tradusă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea din limba greacă în limba rusă de către Teofan Zăvorâtul – deţine un loc special în cercetarea noastră: importanţa sa este crucială pentru studiul „zis”-urilor Părinţilor pustiei şi a altor categorii de sfinţi-cuvioşi pictaţi în Moldova secolului al XVI-lea. Or, această colecţie cuprinde aproximativ 80 % din „zis”-urile atestate la mănăstirile Humor şi Moldoviţa. Patericul palestinian al lui Teofan Zăvorâtul nu este o traducere din greacă în slavonă a vreunui πατερικόν βιβλίον atestat undeva, nu este nici măcar un pateric în sensul strict al termenului. De fapt, această carte este o selecţie de scrieri ascetice extrase şi copiate din diverse surse literare greceşti păstrate la Lavra Sfântului Sava din deşertul Iudeei, inclusiv dintr-un voluminos pateric grecesc necunoscut în secolul al XIX-lea cercetătorilor literaturii creştine. Teofan a copiat textele greceşti (incluse, ulterior, în culegerea numită Pateric Palestinian) în perioada misiunii sale în Ţara Sfântă, cu alte cuvinte în intervalul de timp cuprins între anii 1847 şi 1853. După întoarcerea sa în Rusia, el a tradus selecţia în ruseşte, dar nu a publicat-o decât fragmentar. Datorită manuscriselor rămase în chilia sa (şi păstrate până în prezent!), textul complet al Patericului palestinian a văzut lumina tiparului abia în anul 2009, la un secol şi ceva după moartea călugărului. Existenţa în pictura mănăstirilor Humor şi Moldoviţa a variantelor slavone vechi a unor fragmente din textul actual rusesc al Patericului palestinian, probează faptul că în secolul al XVI-lea în Moldova deja existau traduceri în limba slavonă de izvod medio-bulgar a unor colecţii greceşti de spuse ale părinţilor pustiei sau ale altor categorii de cuvioşi – colecţii, acum pierdute sau uitate – care erau similare sau identice cu cele citite şi copiate de către Teofan Zavoratul în timpul şederii sale la Lavra Sfântului Sava.