Televiziunea s-a născut sub semnul „directului” şi misiunea ei primordială a fost, de la bun început, de a surprinde „clipa cea repede”, ca să preluăm un vers celebru din poezia Stelele-n cer de Mihai Eminescu. În plus, canalul audiovizual a ştiut mai totdeauna să profite de reflectarea unor evenimente de mare anvergură ale istoriei, care i-au impulsionat dezvoltarea. Astfel, în Marea Britanie un stimul destul de puternic pentru televiziune l-a constituit încoronarea reginei Elisabeta a II-a, la 2 iunie 1953, un eveniment grandios care s-a produs „în văzul lumii”, fiind urmărit de circa douăzeci de milioane de oameni la televizor. Să mai invocăm un moment istoric în evoluţia comunicării audiovizuale. La 12 iulie 2012 s-au împlinit 50 de ani din ziua când satelitul american Telstar a transmis primele imagini televizate în direct dintre Statele Unite ale Americii şi Franţa, inaugurând astfel epoca mondializării şi a telecomunicaţiilor planetare instantanee. Evenimentul respectiv a marcat o nouă eră în comunicaţiile internaţionale: până atunci, emisiunile televizate de orice fel sau jurnalele de ştiri trebuiau să fie trimise, pe diferite căi, în ţările de pe mapamond spre a fi difuzate. Evident, timpul necesar pentru aceste operaţiuni dura mai multe zile, în funcţie de destinaţia finală. Un reporter de direct face parte din elita publicisticii audiovizuale. Se vorbeşte chiar de o obsesie a reporterului mereu „în priză”, care oferă imaginea lumii „în direct”. Însă reportajul de televiziune este un gen prin care jurnalistul nu doar consemnează un eveniment oarecare, ci chiar contribuie, involuntar, la producerea lui – mărturii grăitoare sunt atacurile turnurilor gemene de la World Trade Center din 11 septembrie 2001 sau luarea de ostatici la Moscova (23-26 octombrie 2002), în centrul teatral Dubrovka, unde era reprezentat musicalul Nord-Ost. Transmisiunea în direct a evenimentelor presupune identificarea timpului real cu cel televizual, de aceea – pentru sporirea gradului de credibilitate a comunicării – ea este utilizată în programe TV de cea mai diversă factură. Spre exemplu, în emisiunea Ce? Unde? Când? (Pervâi kanal – Moscova), întru a elimina orice fel de suspiciuni (că întrebările sunt cunoscute din timp de jucători, că s-au făcut repetiţii speciale pentru a obţine efectele scontate), se face uz de emisia directă. Iar Internetul a internaţionalizat acest spectacol-concurs, modelând, într-un fel, „satul planetar” sau „global” intuit de savantul canadian Marshall McLuhan. În consecinţă, se creează un spaţiu al spiritului, imens dar invizibil, de o natură specială (de tipul noosferei lui Teillard de Chardin), în interiorul căruia fermentează şi se nasc ideile cele mai surpinzătoare.