Articolul precedent |
Articolul urmator |
533 27 |
Ultima descărcare din IBN: 2023-11-15 18:53 |
SM ISO690:2012 URSU, Miluța. Modele de organizare a învăţământului integrat. In: Asistența complexă a copiilor cu cerințe educaționale speciale în mediul educațional incluziv, 10 decembrie 2020, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: CEP UPS „I.Creangă”, 2020, pp. 503-509. ISBN 978-9975-46-480-2. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Asistența complexă a copiilor cu cerințe educaționale speciale în mediul educațional incluziv 2020 | ||||||
Conferința "Asistența complexă a copiilor cu cerințe educaționale speciale în mediul educațional incluziv" Chişinău, Moldova, 10 decembrie 2020 | ||||||
|
||||||
Pag. 503-509 | ||||||
|
||||||
Descarcă PDF | ||||||
Rezumat | ||||||
În literatura de specialitate au fost descrise o serie de modele de organizare a învăţământului integrat pentru copiii cu dizabilitate, care presupun diferite grade de integrare, de la cea parţială la cea totală: 1. modelul cooperării şcolii speciale cu cea obişnuită; școala obișnuită preia conducerea în dezvoltarea integrării, iar şcoala specială va stabili legături cu cea mai importantă şcoală obişnuită din vecinătate. 2. modelul bazat pe organizarea unei clase speciale pentru copiii cu dizabilităţi în şcoala obişnuită; 3. modelul bazat pe folosirea unei camere de instruire şi resurse separate, în cadrul şcolii obişnuite; 4. modelul bazat pe profesor itinerant specializat în activitatea cu elevii ce prezintă dizabilitate, care deserveşte şcoala obişnuită; si modelul comun, bazat pe profesor itinerant specialist în activitatea cu elevii cu dizabilitate, care deserveşte toţi copiii cu dizabilitate dintr-o anumită zonă geografică. - Aceste două modele au : avantaje: se pot delimita mai multe avantaje ale utilizării lor: copiii pot locui acasă, în mijlocul familiei şi comunităţii lor, beneficiind în acelaşi timp de dezvoltare într-un mediu al tipicilor; în aceste sisteme se acordă ajutor imediat, individual şi specializat copiilor cu dizabilitate, în măsura cerinţelor şi asigură o gamă largă de materiale şi aparatură, în vederea sprijinirii copiilor în zonele de predare specializată; copiii au şansa învăţării în situaţii sociale naturale; profesorii din şcoala obişnuită dobândesc un grad de specializare şi de înţelegere, preîntâmpinând nevoile copiilor cu dizabilităţi; sistemul nu este costisitor, întrucât clasa specială sau camera de instruire şi resurse utilizează spaţiul existent în şcoala obişnuită. dezavantaje: în cazul în care profesorul specialist lipseşte există riscul incapacităţii copiilor de a participa la ore; clasa specială poate ajunge să fie privită ca un element separat de şcoala obişnuită, iar copiii din această clasă pot fi izolaţi de copiii şi profesorii din şcoala obişnuită; în realitate, copiii nu pot să urmeze şcoala din vecinătatea locală, iar ei trebuie duşi acolo unde profesorul specialist lucrează, ceea ce oboseşte copilul prin deplasările lungi pe care trebuie să le realizeze. Fiecare elev este înteles ca un participant activ la învățare și predare pentru că fiecare aduce cu sine în procesul complex al învățării și dezvoltării o experiență, un stil de învățare, un model social, o interacțiune specifică, un ritm personal, un mod de abordare, un context cultural căruia îi aparține. Având în vedere aceste premise, ideea integrării copiilor cu dizabilități în școala publică a apărut ca o reacție necesară și firească a societății la obligația acesteia de a asigura normalizarea și reformarea condițiilor de educație pentru persoanele cu cerințe educative speciale. Conform principiilor promovate în materie de educație de către organismele internaționale, precum și prevederile incluse în Declarația drepturilor persoanelor cu dezabilități se menționează ca elevii cu diferite tipuri de deficiente au aceleași drepturi fundamentale ca și ceilalți elevi de aceeași vârstă. |
||||||
Cuvinte-cheie children with special needs, organization models, benefits, disadvantages |
||||||
|