Cercetarea istorică va semnala apariția, în timp, a două categorii de științe, cu statut diferit, datorită stadiului diferit atins în procesul de maturizare epistemologică: a) științe emancipate, care au devenit deja autonome prin clarificarea obiectului de studiu specific și a metodologiei de cercetare specifică; b) științe aflate în „stare de nedemnitate” (Bacon), „care au întârziat procesul lor de întemeiere” (ca științe autonome), rămase, din această cauză, „în situație de inferioritate gnoseologică în raport cu științele emancipate”. Printre aceste „științe” întârziate din punct de vedere epistemologic, se află și pedagogia. Lipsa sa de unitate este cauză și sursă a haosului din practica pedagogică. Pentru a putea rezolva o problemă atât de complexă, Ștefan Bârsănescu utilizează metoda de cercetare istorică, dar nu doar în sens istoriografic, ci la nivel de pedagogie istorică.

The historical research indicated, in time, two categories of sciences, with different status, because of the epistemological maturation process: a) emancipated sciences, that become independent by clarifing the specific study object and the research metodology; b) sciences that are in an undignity state, that delayed their beginning process (as autonomous sciences), that are, from this cause, in a situation of gnoseological inferiority with the emancipated sciences. Through these delayed sciences, from an epistemological point of view, it is the pedagogy. It’s lack of unity is the cause and the source of chaos in pedagogical practice. To solve such a complex problem, Ștefan Bârsănescu uses the method of historical research, but not in an istoriographical point of view, but at a deeper level, of historical pedagogy.