Exilul românesc a reprezentat o provocare permanentă pentru serviciile secrete româneşti postbelice, deoarece impactul intelectualilor şi cel al oamenilor de afaceri români stabiliţi în afara graniţelor ţării a fost imens. Opiniile şi judecăţile de valoare emise de personalităţile marcante ale exilului au avut ecou şi în rândul comunităţilor româneşti din alte ţări (în special Occidentale) dar şi asupra celor rămaşi în ţară. În aceste condiţii discreditarea şi învrăjbirea celor din exil deveniseră scopuri ale Securităţii mai ales în momentele în care campaniile şi acţiunile de solidaritate desfăşurate de aceştia se intensificau în toată lumea. Agenţii Securităţii, ştiind că opinia publică internaţională este receptivă la luările de poziţie ale exilului românesc şi la felul în care liderii exilului se raportează la ideologia oficială a R.S.R., au organizat pe teritoriul altor state acţiuni de influenţă şi control care au vizat constant anumite personalităţi. Nu totdeauna era clar dacă aceste operaţiuni serveau interesele României sau cele ale cuplului Ceauşescu, dar intruziunea poliţiei politice aservite regimului totalitar comunist în microcosmosul disidenţei româneşti a avut ca ţintă estomparea imaginii create în Occident despre represiunea politică din ţară. Pe lângă asta, structurile Securităţii au exercitat şi o presiune constantă asupra acelei istoriografii româneşti care s-a dezvoltat în mediile exilului. Studiul de faţă prezintă o combinaţie operativă realizată printr-un agent de influenţă cu renume internaţional, Iosif Constantin Drăgan, care pe lângă alte scopuri ale dictaturii a servit şi ideea revigorării tezei protocronismului. Voi încerca să pun în evidenţă maniera în care iniţiativele istoriografice ale omului de afaceri, sincronizându-se cu unele obsesii ale dictatorului, au impus o direcţie naţional-populistă în istoriografia românească.

The Romanian exile represented a permanent challenge for the post-war Romanian secret services, because the impact of the Romanian intellectuals and businessmen established outside the country’s borders was huge. The opinions and value judgments issued by the prominent personalities of the exile also resonated among the Romanian communities in other countries (especially Western ones) but also on those who remained in the country. Under these conditions, the discrediting and enmity of those in exile had become goals of the Securitate, especially at a time when the campaigns and solidarity actions carried out by them were intensifying throughout the world.The Securitate agents, knowing that the international public opinion is receptive to the positions of the Romanian exile and to the way the exile leaders relate to the official ideology of the R.S.R., organized on the territory of other states actions of influence and control that constantly targeted certain personalities. It was not always clear whether these operations served the interests of Romania or the Ceausescu couple, but the intrusion of the political police enslaved to the totalitarian communist regime in the microcosm of Romanian dissent aimed to blur the image created in the West about political repression in the country. In addition, the structures of the Securitate also exerted a constant pressure on that Romanian historiography that developed in the environments of exile.The present study presents an operative combination made by an internationally renowned agent of influence, Iosif Constantin Dragan, who, among other purposes of the dictatorship, also served the idea of reviving the protochronism thesis. I will try to highlight the manner in which the historiographical initiatives of the businessman, synchronizing with some obsessions of the dictator, imposed a national-populist direction in Romanian historiography.