Child discipline is an ever-changing process. Parents tended to take disciplinary methods from previous generations, so grandparents were the ones who taught young parents how to raise a child. Every parent tends to educate their child better than their parents did. Unfortunately, the times of today are very fast and practically the parents have a lot of information that confuses them by the fact that any messages read on the Internet or online are interpreted from their point of view, they no longer trust the professionals, always saying that “your methods of education are outdated”. Hence, there is a tendency to educate children altogether differently than they were educating themselves. The big problem is that the behavioral patterns are not changed, they sometimes dominate more than the parents' will to change. The process of change requires much time and involves a lot of insistence and perseverance in practicing to develop new disciplinary skills and abilities. In this way, most young parents fail to establish clear boundaries and hierarchies between themselves and children, boundaries and styles of communication with children are not clear, and the rules in the house do not exist, or usually the parents are the ones who become the sponsors of the house: buy everything for children and I do everything for children, and children just have to learn or rest after hours. In this context children grow up to become the center of the family universe with the role of domination, they do not form skills and habits of collaboration and acceptance of the refusal of the parent, and then of no other persons will have authority in their environment (educator, teachers, etc.) or even their peers. Then, it comes a very complicated period of adaptation in the society which doesn’t serve them as their parents do. Then children make hysteria, beat, shout, hit or bite, parents encountering obstacles, and risks become very harsh and parents may become more aggressive than their children. The causes are different: the inability to recognize that they have been wrong, the tendency to be perfect parents, the parenting programs that tend to equate all children and do not differentiate between the personalities of the children and parents, between the types of interactions between parents, etc.

Disciplinarea copiilor este un proces în continuu schimbare. Părinții tindeau să preia metodele de disciplinare de la generațiile anterioare. Cu regret, timpurile de astăzi sunt foarte rapide și practic părinții au multă informație care îi confuzionează prin faptul că mesajele citite în internet sau online sunt interpetate din propriul punct de vedere, nu mai au încredere în profesioniști, spunînd mereu că ”metodele voastre de educație sunt învechite”. De aici tendința să educe copii cu totul altfel, decît au fost educație ei însuși. Problema cea mare este că paternurile comportamentale nu sunt schimbate, ele domină uneori mai mult decît voința părinților de schimbare. Procesul de schimbare este foarte anevoios și implică multă insistență și perseverență în a exersa pentru formarea noilor abilități și deprinderi de disciplinare. În așa mod majoritatea părinților tineri nu reușesc să stabilească limite și ierarhii clare între ei și copii, granițele și stiluri de comunicare cu copii nu sunt clare, iar regulile în casă nu există, sau de obicei părinții sunt cei care devin sponsorii casei: cumpără tot pentru copii și fac tot pentru copii, iar copii trebuie doar să învețe sau să se odihnească după ore. În așa context copii cresc, devenind centrul universului familiei cu rolul de dominare, nu își formează abilități și depinderi de colaborare și acceptare a refuzului părintelui, apoi nici a altor persoane cu autoritate din mediul lor (educator, profesori, etc) sau chiar a semenilor. După urmează o perioadă foarte complicată de adaptare în societatea care nu le așterne tot la picioarele copiilor. Apoi copii fac isterii, bat, strigă, lovesc sau mușcă, părinții întîlnind impedimentele și riscurile devin foarte dure mult mai agresive ca proprii părinții. Cauzele sunt diverse: incapacitatea de a recunoaște că au greșit, tendința de a fi părinți perfecți, programele de parenting care tind a echivala toți copii și nu fac diferențiere dintre personalitățile copiilor și ale părinților, dintre tipurile de interacțiuni între părinți, etc.