Criza refugiaților din Europa, după cum mai este cunoscut acest fenomen al migrațiilor succesive dinspre Africa și Asia de Sud și în special dinspre zona Orientului Mijlociu și Apropiat, a intrat în atenția publică și politică europeană și recunoscută ca și o problemă umanitară și care necesită o abordare unitară europeană începând cu anul 2015, mai exact din lunaaprilie a acestui an, lună în care au murit peste 1200 de refugiați din cauzaunui incident maritim de peruta de migrație central-mediteraneanăspre Europa. Deși în anul anterior, pe aceea și rută maritimă, au murit mult mai multe persoan [1], se pare că acest incident maritim din aprilie 2015 a fost factorul declanșator cu privire la această problemă a migrației, prin impactul emoțional pe care l-a creat [2]. Acest fenomen al migrației către Europa nu a început însă cu 2015 și nici măcar cu 2011, anul în care au început conflictele din Libia sau Siria, stat sirian ce este cotat cu cel mai mare număr de emigranți, ci începând chiar cu anul 2007, atunci când un număr foarte mare de persoane provenite din Africa și din Orientul Mijlociu și Apropiat au trecut în mod fraudulos granița dintre Turcia și Grecia [3]. Totuși, pe lângă incidentul maritim din aprilie 2015, începând cu primele luni ale acelui an și apoi și în 2016, statele membre ale Uniunii Europene s-au confruntat cu un flux de imigranți și refugiați din zonele de război ce a însumat aproximativ 1 milion de persoane. Acest fenomen a surprins prin numarul mare de persoane ce au cerut azil, au optat pentru a se stabili în anumite state membre ale Uniunii Europene și mai ales auforțat granițele statelor europene, fenomen produs într-un interval relativ scurtde timp. În aceste circumstanțe apare și necesitatea lămuririi celor două noțiuni, ,,imigrant” și „refugiat”, noțiuni ce par ușor de lămurit, dar, prin prisma evenimentelor și confuziei generale ce au surprins în special statele membre ale Uniunii Europene, au ajuns să fie utilizate destul de greșit. Astfel refugiatul este persoana ce caută a se adăposti sau caută sprijin și ocrotire, pus fiind în fața unei primejdii, în acest caz refugiatul de război, ce caută a se adăposti în alte state neafectate de război și de persecuții asupra sa, persecuții provenite din varii motive, iar șederea acestuia pe teritoriul altui stat se dovedește a fi, de obicei, temporară, acesta fiind îndreptățit în a cere inclusiv azil politic. Statutul refugiatului este consfințit inclusiv în Carta Organizației Națiunilor Unite [4]. Imigrantul este cel ce își părăsește țara în încercarea de a-și găsi un trai mai bun în cadrul unui alt stat, deseori acestuia i se atribuie termenul de imigrant economic, fapt datorat în principal scopului emigrării acestuia. Imigrantul nu poate beneficia (decât în cazuri excepționale) de protecție internațională, după cum se procedează în cazul refugiatului, iar guvernele naționale au dreptul de a-l expulza și returna în țara sa de origine, inclusiv prin măsuri coercitive, măsuri în acord desigur cu drepturile omului [5]. Confuzia dintre aceste două noțiuni, confuzie între ținută involuntar inclusiv de către mass-media din diverse state europene, precumșiadoptareatârzie a unormăsuri de combatere a acestui fenomen, au determinat unele state la adoptarea unor politici destul de radicale ca și montarea de garduri la frontiere după cum sunt cazurile Ungariei la granița cu Serbia sau Bulgariei la granița cu Turcia, Republicii Macedoniene la granița cu Grecia sau Austriei la granița cu Slovenia. De asemenea, unele state membre ale spațiul de liber tranzit Schengen și-au reintrodus temporar controalele la frontiere. Multe state non-UE au devenit reticente și chiar au refuzat în a primi refugiați. Gradul de acceptare a refugiaților a scăzut și mai mult din cauza mediatizării și politizării fenomenului și implicit și confuziei survenite în urma atentatelor din Europa începând cu anul 2015. În urma analizelor asupra acestor atentate, se poate observa că mai mulți dintre autorii atentatelor din Europa sunt imigranți de dinainte de valurile de refugiați, unii fiind chiar la a doua generație, decât cei ce au venit în cadrul acestor valuri [6]. Totuși suprapunerea noțiunii de refugiat peste cea de imigrant, confuzia generată de această suprapunere, dar și lipsa unor măsuri eficiente din partea Comunității Internaționale, precum și lipsa unei politici comune rapide și eficiente din partea statelor membre ale Uniunii Europene în fața acestei crize umanitare, criză considerată a fi și cea mai gravă criză a refugiaților de la al Doilea Război Mondial [7], au condus la erodarea coeziunii între statele membre ale Uniunii Europene, la creșterea unor curente extremiste și populiste în cadrul statelor Uniunii și nu numai, la schimbarea peisajului politic din cadrul anumitor state, la posibilitatea unor state ca și în cazul Turciei, de a pune presiune pe Uniunea Europeană în materie de negocieri și chiar la unele fenomene neașteptate și surprinzătoare ca și Brexitul.