Împărțirea dreptății prezintă tot mai multă actualitate în rândul cercetărilor istorice. Alegerea subiectului, respectiv a intervalului istoric, este datorată posibilității de a surprinde cu un grad mult mai ridicat de veridicitate și mai ales exactitate faptele și evocările timpurilor desprinse din peisajul juridic al criminalității din Moldova prin numărul mult mai bogat de izvoare istorice în contrast cu perioadele anterioare. Un alt aspect important în privința realităților judecăților criminale pentru intervalul istoric la care ne referim este natura relațiilor juridice dintre indivizi cu mult mai personale, în opoziție cu cele ulterioare, care treptat vor fi filtrate de filonul instituțional-birocratic.Trebuie menționat însă că pentru secolele al XVII-lea, respectiv, al XVIII-lea fapta nu poate fi transpusă sub forma delictului.Astfel de acțiuni îmbracă o paletă diversă de termeni, după cum reiese din izvoare, anume: deală sau faptă (în alte cazuri faptă rea), răutate, greșeală, nedreptate, fărădelege sau vină. În acest sens, cercetările, când se făceau, se terminau adesea prin plata gloabelor, a deșugubinelor sau a morților de om. Cu toate acestea, ceea ce rămâne încă temelia legii medievale și premoderne este fondul etic (cu origini în morala creștină și unele reminiscențe ale legii romano-bizantine, dar și ceea ce era văzut ca pur și simplu natural) însoțite de obiceiurile juridice corespunzătoare, prezente sub diverse forme. Pe această cale, propunem abordarea binomului anchetă-pedeapsă în baza unor observații pe marginea surselor documentare și narative, dintr-o optică cât mai ancorată în relațiile sociale dezvoltate în acele timpuri.