| Articolul precedent |
| Articolul urmator |
 |
 1672 100 |
| Ultima descărcare din IBN: 2024-04-03 07:45 |
 SM ISO690:2012COJUHARI, Lilia. Constrângerea ca metodă de realizare a administraţiei publice. In: Integrare prin cercetare şi inovare.: Ştiinţe sociale , 10-11 noiembrie 2014, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: Universitatea de Stat din Moldova, 2014, Vol.2, R, SS, pp. 238-240. |
| EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
| Integrare prin cercetare şi inovare. Vol.2, R, SS, 2014 |
||||||
|
Conferința "Integrare prin cercetare şi inovare" Chișinău, Moldova, 10-11 noiembrie 2014 | ||||||
|
||||||
| Pag. 238-240 | ||||||
|
||||||
 Descarcă PDF |
||||||
| Rezumat | ||||||
În scopul asigurării uniforme a comportării persoanelor, pe lângă convingere, statul foloseşte şi metoda de constrângere. Constrângerea este stabilirea, impunerea forţată a voinţei guvernanţilor contra voinţei guvernaţilor, şi exercitarea influenţei din exterior asupra comportamentului acestora. În astfel de situaţie, statul şi organele lui sunt silite să aplice măsurile cuvenite de constrângere. Foarte important este faptul în ce condiţii poate fi aplicată constrângerea în raport cu convingerea, deoarece ponderea acestor metode este îndreptată la asigurarea legalităţii şi disciplinei în stat, protejarea drepturilor persoanelor fizice şi juridice. Faţă de convingere, constrângerea poartă un caracter secundar, facultativ şi se poate aplica numai după epuizarea tuturor posibilităţilor de convingere. Este necesar ca metoda de convingere să predomine asupra celei de constrângere. Anume acest fapt îl caracterizează pe un stat democratic şi de drept în comparaţie cu cel totalitar şi cu regim dictatorial represiv. Constrângerea, fiind pe parcurs limitată şi, în perspectivă, nu va dispărea de la sine, ci doar în urma înlăturării factorilor şi pricinilor nedorite care dau naştere necesităţii de aplicare a acestor măsuri. Constrângerea, în sens filosofic, înseamnă determinarea unei persoane la o conduită pe care persoana nu o doreşte, conduită ce nu corespunde convingerilor sale, iar în doctrina juridică este privită sub două accepţiuni – juridic şi social. Constrângerea, în sens juridic, înseamnă o totalitate de măsuri psihice, fizice şi materiale, prevăzute de lege, care sunt aplicate persoanelor care nu respectă sau nu îndeplinesc cerinţele legii. Constrângerea socială constituie un ansamblu de măsuri aplicate în societate în cazul nerespectării de bună voie a normelor de conduită, cu scopul de a limita sau anihila posibilitatea de alegere a individului, impunându-i o conduită conformă cu cerinţele normei respective.Sub cele mai diverse forme, constrângerea a existat în toate etapele de dezvoltare ale societăţii umane. Orice comunitate umană presupune o armonizare a acţiunilor membrilor săi pentru satisfacerea interesului general al comunităţii, în acest scop, viaţa în cadrul comunităţii sociale implică o subordonare a individului faţa de societate, asumarea unor obligaţii faţă de grupul din care face parte, încălcarea acestor obligaţii presupune aplicarea constrângerii din partea organizaţiei sociale respective. Încălcarea de către individ a îndatoririlor faţă de societate are ca bază contradicţia ce apare între interesele generale ale societăţii şi interesele individuale, contradicţie care nu este decât o manifestare particulară a contradicţiei dintre general şi individual. Această contradicţie duce la încălcări ale normelor sociale, ce justifică constrângerea. Doctrina juridică studiază constrângerea doar în sens juridic, constituind un mijloc de ocrotire a ordinii de drept şi o metodă de administraţie a statului. Deoarece măsurile de constrângere sunt foarte diverse şi conţin multiple particularităţi, este evidentă şi clasificarea lor diferită, în funcţie de criteriul ales. Unii doctrinari, ca D. Bahrah, clasifică constrângerea în funcţie de subiectul de drept care o exercită – în constrângere de stat şi constrângere obştească sau socială. Constrângerea de stat, la rândul ei, se împarte în constrângere înfăptuită de organele de justiţie şi înfăptuită de alte organe de stat. O altă clasificare a constrângerii, pe larg răspândită în literatura de specialitate, se face în baza naturii raportului juridic încălcat. Astfel distingem – constrângere morală şi constrângere judiciară, care, la rândul ei, se subîmparte în: constrângere penală, administrativă, disciplinară, materială, civilă şi internaţională. Aici menţionăm că majoritatea autorilor români sunt de părere că măsurile de constrângere se clasifică în două mari categorii: măsuri de constrângere judecătorească şi măsuri de constrângere administrative. La rândul lor, măsurile de constrângere administrativă se clasifică în: măsura stabilirii răspunderii administrative şi măsuri de executare silită. Clasificarea în baza organului de stat competent să aplice măsurile de constrângere are un caracter relativ formal. Cu toate că este un criteriu necesar, menţionează prof. A. Iorgovan în acest sens, se dovedeşte, în unele situaţii, insuficient pentru a delimita sfera constrângerii administrative de cea judiciară, iar pentru o astfel de delimitare, trebuie să avem în vedere un complex de factori: organul care le aplică; regimul juridic în care se realizează şi finalitatea aplicării acestora. Este pe deplin justificată această concluzie, deoarece în anumite situaţii instanţele judecătoreşti recurg la măsuri, care apar atât ca măsuri administrative după natura lor juridică, cât şi ca măsuri procesuale penale sau civile, după caz, în funcţie de scopul ce este avut în vedere şi de regimul juridic în care se realizează acest scop. Astfel, sub aspectul naturii juridice, o anumită măsură de constrângere poate fi calificată atât prin intermediul ştiinţei dreptului administrativ, precum şi prin prisma altei ramuri de drept, fără ca una să o excludă pe cealaltă. Caracterul formal al delimitării răspunderii administrative de cea judecătorească putea fi demonstrat şi prin faptul că aplicarea arestului administrativ (ca sancţiune administrativă consacrată în art.23 din Codul cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova) era, în legislația veche, în exclusivitate de competenţa instanţei judecătoreşti, în acest caz, eram în prezenţa unei constrângeri judecătoreşti, aplicate în scopul sancţionării unei abateri administrative, într-un regim juridic administrativ. Şi, dacă încercam să delimităm constrângerea administrativă de cea judecătorească, era foarte greu, deoarece era presupus despre care este vorba în cazul dat, dar, luând în consideraţie scopul şi regimul juridic în care se aplică, ne dădeam bine seama că era o constrângere administrativă aplicată de către o instanţă de judecată. Conform Codului contravențional apare organul constatator. |
||||||
|
Cerif XML Export
<?xml version='1.0' encoding='utf-8'?> <CERIF xmlns='urn:xmlns:org:eurocris:cerif-1.5-1' xsi:schemaLocation='urn:xmlns:org:eurocris:cerif-1.5-1 http://www.eurocris.org/Uploads/Web%20pages/CERIF-1.5/CERIF_1.5_1.xsd' xmlns:xsi='http://www.w3.org/2001/XMLSchema-instance' release='1.5' date='2012-10-07' sourceDatabase='Output Profile'> <cfResPubl> <cfResPublId>ibn-ResPubl-100211</cfResPublId> <cfResPublDate>2014</cfResPublDate> <cfVol>Vol.2, R, SS</cfVol> <cfStartPage>238</cfStartPage> <cfISBN></cfISBN> <cfURI>https://ibn.idsi.md/ro/vizualizare_articol/100211</cfURI> <cfTitle cfLangCode='RO' cfTrans='o'>Constrângerea ca metodă de realizare a administraţiei publice</cfTitle> <cfAbstr cfLangCode='RO' cfTrans='o'><p>În scopul asigurării uniforme a comportării persoanelor, pe lângă convingere, statul foloseşte şi metoda de constrângere. Constrângerea este stabilirea, impunerea forţată a voinţei guvernanţilor contra voinţei guvernaţilor, şi exercitarea influenţei din exterior asupra comportamentului acestora. În astfel de situaţie, statul şi organele lui sunt silite să aplice măsurile cuvenite de constrângere. Foarte important este faptul în ce condiţii poate fi aplicată constrângerea în raport cu convingerea, deoarece ponderea acestor metode este îndreptată la asigurarea legalităţii şi disciplinei în stat, protejarea drepturilor persoanelor fizice şi juridice. Faţă de convingere, constrângerea poartă un caracter secundar, facultativ şi se poate aplica numai după epuizarea tuturor posibilităţilor de convingere. Este necesar ca metoda de convingere să predomine asupra celei de constrângere. Anume acest fapt îl caracterizează pe un stat democratic şi de drept în comparaţie cu cel totalitar şi cu regim dictatorial represiv. Constrângerea, fiind pe parcurs limitată şi, în perspectivă, nu va dispărea de la sine, ci doar în urma înlăturării factorilor şi pricinilor nedorite care dau naştere necesităţii de aplicare a acestor măsuri. Constrângerea, în sens filosofic, înseamnă determinarea unei persoane la o conduită pe care persoana nu o doreşte, conduită ce nu corespunde convingerilor sale, iar în doctrina juridică este privită sub două accepţiuni – juridic şi social. Constrângerea, în sens juridic, înseamnă o totalitate de măsuri psihice, fizice şi materiale, prevăzute de lege, care sunt aplicate persoanelor care nu respectă sau nu îndeplinesc cerinţele legii. Constrângerea socială constituie un ansamblu de măsuri aplicate în societate în cazul nerespectării de bună voie a normelor de conduită, cu scopul de a limita sau anihila posibilitatea de alegere a individului, impunându-i o conduită conformă cu cerinţele normei respective.Sub cele mai diverse forme, constrângerea a existat în toate etapele de dezvoltare ale societăţii umane. Orice comunitate umană presupune o armonizare a acţiunilor membrilor săi pentru satisfacerea interesului general al comunităţii, în acest scop, viaţa în cadrul comunităţii sociale implică o subordonare a individului faţa de societate, asumarea unor obligaţii faţă de grupul din care face parte, încălcarea acestor obligaţii presupune aplicarea constrângerii din partea organizaţiei sociale respective. Încălcarea de către individ a îndatoririlor faţă de societate are ca bază contradicţia ce apare între interesele generale ale societăţii şi interesele individuale, contradicţie care nu este decât o manifestare particulară a contradicţiei dintre general şi individual. Această contradicţie duce la încălcări ale normelor sociale, ce justifică constrângerea. Doctrina juridică studiază constrângerea doar în sens juridic, constituind un mijloc de ocrotire a ordinii de drept şi o metodă de administraţie a statului. Deoarece măsurile de constrângere sunt foarte diverse şi conţin multiple particularităţi, este evidentă şi clasificarea lor diferită, în funcţie de criteriul ales. Unii doctrinari, ca D. Bahrah, clasifică constrângerea în funcţie de subiectul de drept care o exercită – în constrângere de stat şi constrângere obştească sau socială. Constrângerea de stat, la rândul ei, se împarte în constrângere înfăptuită de organele de justiţie şi înfăptuită de alte organe de stat. O altă clasificare a constrângerii, pe larg răspândită în literatura de specialitate, se face în baza naturii raportului juridic încălcat. Astfel distingem – constrângere morală şi constrângere judiciară, care, la rândul ei, se subîmparte în: constrângere penală, administrativă, disciplinară, materială, civilă şi internaţională. Aici menţionăm că majoritatea autorilor români sunt de părere că măsurile de constrângere se clasifică în două mari categorii: măsuri de constrângere judecătorească şi măsuri de constrângere administrative. La rândul lor, măsurile de constrângere administrativă se clasifică în: măsura stabilirii răspunderii administrative şi măsuri de executare silită. Clasificarea în baza organului de stat competent să aplice măsurile de constrângere are un caracter relativ formal. Cu toate că este un criteriu necesar, menţionează prof. A. Iorgovan în acest sens, se dovedeşte, în unele situaţii, insuficient pentru a delimita sfera constrângerii administrative de cea judiciară, iar pentru o astfel de delimitare, trebuie să avem în vedere un complex de factori: organul care le aplică; regimul juridic în care se realizează şi finalitatea aplicării acestora. Este pe deplin justificată această concluzie, deoarece în anumite situaţii instanţele judecătoreşti recurg la măsuri, care apar atât ca măsuri administrative după natura lor juridică, cât şi ca măsuri procesuale penale sau civile, după caz, în funcţie de scopul ce este avut în vedere şi de regimul juridic în care se realizează acest scop. Astfel, sub aspectul naturii juridice, o anumită măsură de constrângere poate fi calificată atât prin intermediul ştiinţei dreptului administrativ, precum şi prin prisma altei ramuri de drept, fără ca una să o excludă pe cealaltă. Caracterul formal al delimitării răspunderii administrative de cea judecătorească putea fi demonstrat şi prin faptul că aplicarea arestului administrativ (ca sancţiune administrativă consacrată în art.23 din Codul cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova) era, în legislația veche, în exclusivitate de competenţa instanţei judecătoreşti, în acest caz, eram în prezenţa unei constrângeri judecătoreşti, aplicate în scopul sancţionării unei abateri administrative, într-un regim juridic administrativ. Şi, dacă încercam să delimităm constrângerea administrativă de cea judecătorească, era foarte greu, deoarece era presupus despre care este vorba în cazul dat, dar, luând în consideraţie scopul şi regimul juridic în care se aplică, ne dădeam bine seama că era o constrângere administrativă aplicată de către o instanţă de judecată. Conform Codului contravențional apare organul constatator.</p></cfAbstr> <cfResPubl_Class> <cfClassId>eda2d9e9-34c5-11e1-b86c-0800200c9a66</cfClassId> <cfClassSchemeId>759af938-34ae-11e1-b86c-0800200c9a66</cfClassSchemeId> <cfStartDate>2014T24:00:00</cfStartDate> </cfResPubl_Class> <cfResPubl_Class> <cfClassId>e601872f-4b7e-4d88-929f-7df027b226c9</cfClassId> <cfClassSchemeId>40e90e2f-446d-460a-98e5-5dce57550c48</cfClassSchemeId> <cfStartDate>2014T24:00:00</cfStartDate> </cfResPubl_Class> <cfPers_ResPubl> <cfPersId>ibn-person-10995</cfPersId> <cfClassId>49815870-1cfe-11e1-8bc2-0800200c9a66</cfClassId> <cfClassSchemeId>b7135ad0-1d00-11e1-8bc2-0800200c9a66</cfClassSchemeId> <cfStartDate>2014T24:00:00</cfStartDate> </cfPers_ResPubl> </cfResPubl> <cfPers> <cfPersId>ibn-Pers-10995</cfPersId> <cfPersName_Pers> <cfPersNameId>ibn-PersName-10995-2</cfPersNameId> <cfClassId>55f90543-d631-42eb-8d47-d8d9266cbb26</cfClassId> <cfClassSchemeId>7375609d-cfa6-45ce-a803-75de69abe21f</cfClassSchemeId> <cfStartDate>2014T24:00:00</cfStartDate> <cfFamilyNames>Cojuhari</cfFamilyNames> <cfFirstNames>Lilia</cfFirstNames> </cfPersName_Pers> </cfPers> </CERIF>
|
|
|
