Comunitățile rozătoarelor mici în ecosistemele antropizate ale localității Durlești, municipiul Chișinău
Close
Articolul precedent
Articolul urmator
511 0
SM ISO690:2012
CARAMAN, Natalia. Comunitățile rozătoarelor mici în ecosistemele antropizate ale localității Durlești, municipiul Chișinău. In: Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători, Ed. 4, 10 martie 2015, Chișinău. Chișinău, Republica Moldova: Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, 2015, Ediția 4, p. 67.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători
Ediția 4, 2015
Conferința "Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători"
4, Chișinău, Moldova, 10 martie 2015

Comunitățile rozătoarelor mici în ecosistemele antropizate ale localității Durlești, municipiul Chișinău


Pag. 67-67

Caraman Natalia
 
Institutul de Zoologie al AŞM
 
Teze de doctorat:
 
Disponibil în IBN: 15 februarie 2019



Teza

Fenomenul sinantropizării reprezintă una din cele mai actuale direcții de cercetare ale ecologiei moderne. În acest scop s-a întreprins studierea comunităților de rozătoare mici, determinând biotopuri de cercetare puternic antropizate situate în apropierea localității Durlești, municipiul Chișinău. Au fost stabilite 3 staţiuni de cercetare: vița de vie neprelucrată, pădure forestieră și liziera pădurii, studiile fiind întreprinse primăvara, vara și toamna anului 2013. Primăvara au fost determinate speciile: Clethrionomys glareolus, Apodemus uralensis, A. sylvaticus, A. flavicollis, A. agrarius și Mus musculus. Specia dominantă fiind A. uralensis (46,8%), iar cea mai scăzută abundență la speciile M. musculus (4,3%) și A. agrarius (2,1%). Vara s-au identificat următoarele specii: Microtus sp., C. glareolus, A. uralensis, A. sylvaticus, A. flavicollis și A. agrarius. La liziera pădurii, pădure și agrocenoză au fost determinate a câte 4 specii. Specia A. flavicollis (55,3%) a fost semnalată ca dominantă în biotopul de pădure. În celelalte biotopuri specia dominantă a fost A. sylvaticus, la liziera pădurii 58,6%, iar în agrocenoză 43,5%. Toamna în agrocenoză au fost semnalate 5 specii, dominante fiind A. agrarius (36,5%) și Misrotus sp.(28,0%). La liziera pădurii au fost determinate doar două specii: A. agrarius (75,0%) și Misrotus sp. (25,0%). Concluzie. Cel mai înalt efectiv numeric al rozătoarelor cu o diversitate de 5 specii a fost înregistrat în agrocenoză. Pe parcursul studiilor speciile din genul Apodemus sunt determinate ca dominante în toate biotopurile cercetate.