În majoritatea scrierilor românești este redată comuniunea inseparabilă a omului cu natura. Sentimentul naturii îl găsim în poeziile lui V. Alecsandri, O. Goga, G. Coșbuc, în scrierile în proză ale lui M. Sadoveanu. Locul de frunte în lista scriitorilor menționați îl ocupă, fără îndoială, Luceafărul poeziei noastre M. Eminescu. În scierile românești natura constituie un loc de evadare, de reculegere,de inspirație, de admirație, fiind totodată un calendar al spiritului rural și al muncii, simbolizând prin sine Pământul – Mumă.

In most romanian literary writings there is rendered the communion between man and nature as a whole. A feeling for nature can be found in the poems of V. Alecsandri, O. Goga, G. Coșbuc, in prose writings of M. Sadoveanu. Among the above mentioned writers the Lucifer of our poetry M. Eminescu is in the top of the list. In romanian writings the nature constitutes a place of escape, of reflection, of inspiration, of admiration, being at the same time a calendar of the rural spirit and labour, while symbolising by itself the Earth – Mother.