Scrierea de faţă inserează pagini întregi de arhivă vie. Autorul povesteşte suficient de fluent despre cele văzute şi petrecute în satul său natal, în anii `30-`40 ai secolului trecut, adică în anii copilăriei, adolescenţei şi ai tinereţii sale zbuciumate, despre tragedia Proboteştilor, ca urmare a „dezmăţului bolşevic”. Sunt pasaje de texte narative, pagini de o deosebită autenticitate despre cele trăite şi retrăite de un martor ocular. Evident, de aceste mărturii va trebui să se ţină cont la pregătirea unor monografii propriu-zise, care ar scoate din anonimat satele cu statornicie românească de veacuri din ţinutul Herţei.