Conţinutul numărului revistei |
Articolul precedent |
Articolul urmator |
1446 17 |
Ultima descărcare din IBN: 2023-03-12 18:18 |
SM ISO690:2012 ŞLEAHTIŢCHI, Mihail. Similitudinea umană, între mărimea taliei
şi capacităţile intelectuale, poziţionarea atitudinală şi trăsăturile de personalitate
. In: Psihologie, revista ştiinţifico-practică , 2012, nr. 4, pp. 36-54. ISSN 1857-2502. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Psihologie, revista ştiinţifico-practică | ||||||
Numărul 4 / 2012 / ISSN 1857-2502 /ISSNe 2537-6276 | ||||||
|
||||||
Pag. 36-54 | ||||||
|
||||||
Descarcă PDF | ||||||
Rezumat | ||||||
La oameni, efectul de similitudine are loc atunci, când se atestă o identitate sau o mare asemănare între două sau mai multe caracteristici ale acestora. Multiple cercetări sistematice au arătat că acestui efect îi aparţine un rol de primă importanţă în producerea afilierilor interpersonale. Prin mijlocirea lui, apar şi se menţin necontenit atracţia interpersonală, simpatia, prietenia, iubirea, solidaritatea de grup. Spunând că afilierile interumane se produc preponderent după criteriul similarităţii, este important să avem în vedere că în practică se întâlnesc mai multe tipuri de similitudine. S-a observat, bunăoară, că, de foarte multe ori, contează similitudinea fizică/morfologică (înălţime, talie, culoarea ochilor, forma mâinilor etc.). Sunt numeroase şi cazurile în care contează similitudinea trăsăturilor de personalitate
(extrovertit-introvertit, inteligenţă socio-afectivă etc.). În plus, se mai poate vorbi despre similitudinea cognitiv-axiologică (credinţe, atitudini, valori etc.) şi cea legată de caracteristicile sociale (clasă socială, religie, rasă, etnie, statut social etc.). În pofida popularităţii de care se bucură, efectul de similaritate nu poate fi tratat, totuşi, în termeni absoluţi. În această ordine de idei, vom reţine, pentru început, că majoritatea covârşitoare a probelor empirice legate de efectul vizat au fost obţinute în condiţii de laborator, ceea ce poate genera probleme de extrapolare la situaţiile din viaţa reală. Mai apoi, nu trebuie să se facă abstracţie de faptul că, de foarte multe ori, asemănarea cu anumite persoane nu ne bucură, ci – dimpotrivă– ne indispune. Şi, în sfârşit, sunt frecvente situaţiile în care ne simţim atraşi de alţii în
virtutea complementarităţii nevoilor, şi nu în cea a potrivirilor de personalitate, de atitudini sau de apartenenţă confesională. |
||||||
Cuvinte-cheie atracţie interpersonală, similitudine psihomorfologică, similitudine socială, similitudine |
||||||
|