Lumina, din cele mai vechi timpuri, a fost asociată cu Viața, Binele, Ființa (existența), iar întunericul – cu Moartea, Răul, Neființa(inexistența). Cugetarea creștină nu s-a îndepărtat de la această antiteză fundamentală. Pentru om, a trăi înseamnă a vedea lumină. Lumina este un semn al ocrotirii dumnezeiești, al bucuriei și al fericirii. În măsura în care întunericul ușurează crima, lumina dimpotrivă, este o grație de cinste, de adevăr, de înțelepciune, este un ideal al culturii omenești și religioase. Riturile și obiceiurile luminii atestă vechimea și continuitatea tradiției și datinilor folclorice care le-au produs, a satelor și cătunelor care au fost leagănul dintotdeauna al neamului nostru. Toți cei ce păstrăm în altarul sufletului aprinsă candela recunoștinței pentru ceea ce moștenim din străbuni, avem datoria de a transmite neatinse toate aceste bogății generației în creștere spre cinstea moșiei strămoșești și slava neamului din care suntem. O tradiție populară este un fenomen social complex, unitar. Pentru noi, cunoașterea și respectarea obiceiurilor și tradițiilor sunt o necesitate indispensabilă ce reiese din trecutul nostru. Obiceiurile și tradițiile populare sunt pilonii unei societăți, noi trebuie că contribuim la ridicarea acestor piloni. În arealul românesc există obiceiuri conform cărora țăranii în anumite zile ale anului organizează ruguri, în jurul cărora dansează, cântă, invocă incantații, sar peste ele. Aceste obiceiuri sunt asemănătoare între ele, indiferent de zona etnografică, și se întâlnesc și la unii din vecinii noștri. Obiceiul de a aprinde ruguri, de a sări peste ele, de trecere a vitelor cornute prin fumul acestora, precum și înconjurarea lor (a rugurilor) de către oameni împreună cu vitele este foarte răspândit, precum și înconjurarea câmpurilor, livezilor, viilor cu făclii aprinse. Oamenii credeau că, cu ajutorul focului, fumului, jăraticului sau a cenușii, din ajunul sau chiar de anumite sărbători, vor fi ocrotiți de boli, vrăji, că roada anului viitor va fi mai bogată, că vor avea mai puține pagube în urma anumitor calamități naturale.