Agresivitatea reprezintă un mijloc de a reacţiona al copiilor ca modalitate de răspuns la presiunile existente asupra lor, pentru că la vârsta lor, copiii nu au alt mijloc adecvat de răspuns.„Copilul ce se simte frustrat de dragoste paternă va învăţa modul de a reacţiona agresiv”, consideră L. Berkowitz [7]. De aceea, agresivitatea trebuie privită şi explicată prin prisma fricii: copilul are teama că va fi lipsit de dragostea celor din jur. Sentimentul de nesiguranţă, de insecuritate afectivă determină crize de mânie, iritare, manifestări violente prin care copiii își exprimă angoasa, frustrarea şi anxietatea îndurate un timp îndelungat. Negându-şi la început teama, copiii ajung să şi-o proiecteze asupra unui obiect, pentru ca, ulterior, să atribuie altuia vina şi să-şi declanşeze asupra lui agresivitatea. Ei îşi exprimă direct irascibilitatea, uneori în atacuri verbale bine construite. Un sfert cunosc explozii de mânie împotriva unuia dinte părinţi sau a amândurora. Deşi tatăl e cel mai adesea obiectul izbucnirilor lor violente, mama se izbeşte de proasta dispoziţie şi de rebeliunea generală a copiilor în faţa corvezilor domestice şi a impunerii disciplinei. Karen explica: „Eu şi mama ne contrazicem. Ea încearcă să mă facă să-l critic pe tata şi eu nu vreau. Atunci eu strig la ea şi astfel începe cearta” [1]. De cele mai multe ori, certurile şi agresivităţile dintre părinţi stimulează un comportament agresiv la copii. Cu părere de rău, puţini copii sunt protejați de astfel de scene. S-a observat că jocurile copiilor, părinţii cărora se ceartă, se lovesc, conţin numeroase scene cu caracter de violență: schimb de lovituri, incendii de case, dezordine sau distrugere sălbatică, necontrolată. Acești copii preiau de la părinţi comportamentele agresive ca reacție în diverse situaţii [1]. În acest caz, se poate vorbi de adevărate stări de inadaptare socială concretizate în aprecieri eronate asupra moralităţii, în dezacordul dintre opinii şi conduite morale sau chiar în reacţii individuale traduse prin conflicte puternice înte copii şi mediul lor de viaţă.

Aggression is a means to respond children as a way of response to pressures exerted on them, and because of their age, children do not have other suitable response. "The child who feels frustrated paternal love will learn how to react aggressively" consider L.Berkowitz. Therefore aggressiveness should be seen and explained through the prism of fear, fear that the child will be deprived of the love of others. The feeling of insecurity, insecurity condition causes bouts of anger, irritation, violent demonstrations that allow children express anguish, frustration and anxiety endured long. And at first denying fear, the child is also a design on an object, and later to find someone else to blame and trigger on his aggressiveness. They express direct their irritability, sometimes wellconstructed verbal attacks. A quarter know explosion of rage against one tooth or both parents. Although the father is often subject to violent outbursts their mother slams bad mood and general rebellion of children and domestic labor dues before imposing discipline. Karen explained: "My mother and I, we disagree. She tries to get me to criticize him and I do not want my father. Then I cry against it and the dispute begins. " Since very few children were sheltered from strife and aggression between parents, these scenes can also stimulate them aggressive. In children where parents quarrel, clash, their game contains many scenes of change blows, fire houses, disorder or destruction of wild, uncontrolled, they can take over from parents aggressive behavior as a means of response in various situaţii. In this case, we can talk about the real state of social maladjustment incorrect assessment of morality embodied in the disagreement of opinions and moral conduct or even individual reactions translated by strong conflicts target children and their environment.