În comunicare sunt evidențiate imaginile pe care vorbitorii și le fac despre ei înșiși, despre discursul lor, despre suportul discursului, despre limba pe care o utilizează, despre destinatar și despre realitatea socială în care se realizează actul de comunicare. Necesitatea comunicării îl provoacă pe locutor să fie parte integrantă a societății și astfel să identifice elementele care servesc intențiilor comune, fără însă a-și sacrifica sinele pe altarul uniformității. Discursul mediatic reflectă convergența tuturor componentelor legitimate în cadrul social, descriind, totodată, acțiunile prin care sunt reactualizate prescripțiile, regularitățile, dar și modul transgregării acestora cu riscul contradicțiilor, conflictelor și chiar a excluderii sociale.