Deși Sonata pentru flaut și pian (1984) datează din perioada anilor de studii ale compozitorului Vladimir Ciolac, creația denotă o gândire componistică deja destul de matură și reprezintă o completare valoroasă a repertoriului național pentru acest tip de ansamblu. Lucrarea oferă posibilități pentru manifestarea potențialului tehnic și expresiv al ambelor instrumente și prezintă interes atât pentru interpreții flautiști cât și pentru pianiști. O interpretare reușită a Sonatei presupune o percepere corectă a dramaturgiei muzicale, o abordare creativă a conținutului, precum și anumite abilități tehnice indispensabile în redarea adecvată a conținutului ideatic al creației. În acest sens, dorim să propunem unele recomandări metodice flautiștilor care pornesc pe calea explorării acestei partituri pe care le considerăm absolut necesare unei interpretări care va pune în valoare toate particularitățile Sonatei pentru flaut și pian de Vladimir Ciolac.