Cuvânt înainte
Close
Articolul precedent
Articolul urmator
269 1
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-20 11:52
SM ISO690:2012
CORGHENCI, Ludmila. Cuvânt înainte. In: Symposia Professorum, 8-9 octombrie 2004, Chişinău. Chişinău: Editura ULIM, 2003, pp. 3-4. ISBN 9975-934-13-7.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Symposia Professorum 2003
Simpozionul "Symposia Professorum"
Chişinău, Moldova, 8-9 octombrie 2004

Cuvânt înainte


Pag. 3-4

Corghenci Ludmila
 
Universitatea Liberă Internaţională din Moldova
 
 
Disponibil în IBN: 8 iulie 2022


Rezumat

Ca în fiece an, secţiunea „Biblioteconomie. Informare. Documentare” a Symposia Professorum ULIM – 2003, şi-a axat lucrările asupra unui subiect complex, îmbinând organic interesele ştiinţifice ale Departamentului Informaţional – Biblioteconomic (program anual de investigaţii şi cercetări ştiinţifice, planul de funcţionare a Laboratorului Biblioteconomic ULIM) cu cele individuale. Acesta ţine de managementul de bibliotecă – arie de interes teoretic şi practic pentru DIB ULIM. Punând accentul pe modul de a conduce şi a gestiona raţional personalul, tehnologiile şi resursele materiale, în egală măsură la DIB ULIM se insistă pe creativitate, inovaţii şi responsabilitate, stabilind convergenţe între interesele personale şi cele de ordin general. Problemele managementului de bibliotecă preocupă atât contingentul de manageri superiori şi funcţionali, cât şi întreg personalul DIB ULIM. Independent de statutul funcţional, fiecare angajat trebuie să deţină cunoştinţe manageriale, acestea dinamizând cele trei componente ale activităţii umane: ideile, acţiunile, oamenii. Materialele, incluse în culegere , oglindesc, în mare parte, realizările Departamentului Informaţional – Biblioteconomic ULIM la capitolul „management de bibliotecă”, dar şi preocupările teoretico - ştiinţifice ale angajaţilor acestuia. Am putea menţiona, că temele şi problemele abordate se integrează în componentele de bază ale ştiinţei şi practicii manageriale: management organizaţional, strategic, funcţional şi managementul resursele umane. Astfel, autorii scot în evidenţă aspecte ce ţin de politicile managementului resurselor umane şi educarea managementului la DIB ULIM, evoluţia structurii funcţionale şi dirijarea managerială a diverselor procese de activitate informaţional – bibliotecară (servicii informaţionale, fenomenul „tehnici şi tehnologii informaţionale”, dezvoltarea resurselor documentare etc.). Atenţionăm publicul interesat şi asupra tratării în paginile culegerii a problemelor homologiei - ştiinţă despre studiul integral al omului . Prin prezenta lucrare sunt realizate mai multe scopuri. În primul rând, ea prezintă o sinteză a activităţii de cercetare şi studiu a personalului DIB ULIM în anii 2002 – 2003, confirmând statutul de structură ştiinţifică în cadrul comunităţii universitare şi profesionale. În al doilea rând, prin intermediul culegerii sunt promovate, făcute public experienţele şi cercetările teoretice ale bibliotecarilor ULIM. Nu în ultimul rând, lucrarea tinde să devină un instrument util pentru managerii superiori şi funcţionali ai instituţiilor bibliotecare, alte categorii de angajaţi ai acestora, contribuind la valorificarea teoretică şi practică a ştiinţei manageriale.