În lucrarea de față ne-am propus drept scop elucidarea și scoaterea în evidență a unor situații ce țin de aplicarea în practică și eventualele urmări ce pot surveni ca urmare a soluțiilor pronunțate de instanțe la aplicarea măsurilor preventive privative de libertate, și anume a arestului preventiv și a arestului la domiciliu. Sub aspectul necesității probării de către partea acuzării, în mod cumulativ a existenței: 1) bănuielii rezonabile privind comiterea infracțiunii de către persoana în privința căreia se solicită aplicarea acestora, conform articolului 165 alineatul (2) Cod de procedura penală a Republicii Moldova și ca această bănuială să fie probată prin probe legal administrate de către organul de urmărire penală, 2) existența cel puțin a unuia din cele patru riscuri prevazute de articolul 176, alineatul (1), precum și (3) proporționalității măsurii solicitate reeșind din circumstanțele cauzei conform articolul 176 alineatul (3), 3) precum și justificarea insuficienței altor măsuri preventive, conform articolului 308 alineatul (3). Prezentăm un studiu teoretico-practic privind procedura demonstrării existenței bănuielii rezonabile că bănuitul sau învinuitul a săvîrșit infracțiunea, lăsînd analiza celorlalte doua temeiuri pentru o ulteriară cercetare științifică.

In the present paper we want to elucidate and highlight some situations related to the application in practice and the possible consequences that may occur as a result of the solutions pronounced by the courts to the application of preventive measures of deprivation of liberty, namely pre-trial detention and house arrest. In terms of the need for the prosecution to prove, cumulatively, the existence of: 1) reasonable suspicion of committing the crime by the person for whom the preventiv measure is requested, according to article 165 (2) of Criminal Procedure Code of the Republic of Moldova and that suspicion must be proven through legally obtained evidences, 2)the existence of one of the four risks provided for in 176 (1) article and 3) as well as, the justification of the insufficiency of other preventive measures, according to article 308 (3). We present a theoretical-practical study on the procedure for demonstrating the existence of reasonable suspicion that the suspect or accused committed the crime, leaving the analysis of the other two grounds for further scientific research.