Asertivitatea este caracteristica care asigură o comunicare eficientă în triada părinte-copil-pedagog. Dezvoltarea abilităţilor asertive implică atât efortul părinţilor, cât şi al pedagogilor, care relaţionează zilnic cu copilul. Cunoaşterea personalităţii copilului, evaluarea necesităţilor acestuia, abordarea individualizată în procesul instructiv educativ determină şi menţine colaborarea între pedagog şi părinte. Colaborarea, comunicarea, capacitatea de exprimare a emoţiilor şi gândurilor asigură succesul adaptării şi cunoaşterii. Părinţii, profesorii pot fi înșişi modele de exprimare a emoţiilor negative, într-o manieră dezirabilă făcând apel la asertivitate. Elevul are nevoie de modele şi reguli pentru a avea o conduită adecvată, pentru a se socializa. Eroarea fundamentală de atribuire funcţionează şi în cazul triadei elevi-părinţi-profesori, atunci când protagoniştii abdică de la asumarea responsabilă a îndeplinirii rolurilor ce le revin.

The assertiveness is the characteristic which ensures an efficient communication in the triad parent-child-educator. The development of assertive abilities involves the parents’ effort as well as the effort of educators that correlate daily with the child. Knowing the child personality, evaluating his/her necessities, the individualized approach in the instructive educational process determines and maintains the collaboration between educator and parent. The collaboration, communication and capacity of expressing emotions and thoughts assure the success of adapting and knowing. Parents and teachers themselves can become models of expressing emotions in a desirable manner, using assertiveness. To be able to display adequate behavior, to socialize, the learner needs models and rules. Fundamental attribution error also functions in the parent-student-teacher triad when the protagonists give up to responsibly fulfilling their roles.