Prin Legea Republicii Moldova pentru completarea unor acte legislative nr.34 din 24.05.2012 [1], în vigoare din 01.07.2012, cadrul sancţionator subsecvent prevăzut la art.98 CP RM, a fost suplimentat cu o nouă măsură de siguranţă, denumită – castrarea chimică (lit.b1) alin.(2) art.98 CP RM). Aşa cum rezultă din prevederile alin.(2) art.1041 CP RM, aplicarea castrării chimice, concomitentă unei pedepse principale, constituie o obligaţie a instanţei de judecată, dacă va reţine la calificare:lit.a) şi b) alin.(3) art.171 CP RM sau lit.a) alin.(3) art.172 CP RM. Dimpotrivă, în acord cu prevederile alin.(3) art.1041 CP RM, aplicarea acestei măsuri de siguranţă este lăsată la discreţia instanţei în cazul săvârşirii infracţiunilor de la art.171 alin.(2) lit. a), alin.(3) lit.c)-f),art.172 alin.(2) lit.a), alin.(3) lit.a1)-e) CP RM. Astfel, punctul de convergenţă la care se raportează castrarea chimică obligatorie îl constituie atentarea la inviolabilitatea sexuală a minorului, iar în cazul castrării chimice discreţionare, atentarea la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. Despre modul de executare al acestei măsuri de siguranţă, putem să avem doar închipuiri vagi. Aceasta deoarece, aşa cum rezultă din art.2911 al Codului de executare al RM [2], Guvernul Republicii Moldova urma să adopte Regulamentul cu privire la modul de executare a măsurii de siguranţă prin aplicarea castrării chimice. De mai bine de zece luni din momentul intrării în vigoare a noii măsuri de siguranţă, actul normativ mult aşteptat încă nu a fost adoptat. La moment, legiuitorul a stabilit în alin.(4) art.1041 CP RM doar subiecţii implicaţi în punerea în executare a măsurii de siguranţă (instituţiile medicale în comun cu instituţiile penitenciare) şi perioada de punere în aplicare a acesteia (în cele trei luni din urmă de ispăşire a pedepsei, după rămânerea irevocabilă a sentinţei de condamnare). De aici, apare ca firească întrebarea: de ce castrarea chimică este o măsură de siguranţă distinctă şi nu o varietate a măsurilor de constrângere cu caracter medical, asemeni tratamentului medical forţat aplicat alcoolicilor sau narcomanilor (art.103 CP RM)? Aceasta nu este unica întrebare care apare pe fundalul controversatei măsuri de siguranţă. Consacrarea în premieră a castrării chimice în legea penală a Republicii Moldova a ridicat multiple polemici privind oportunitatea unei astfel de sancţiuni, natura juridică a acesteia şi, nu în ultimul rând, fundamentarea ei socială şi de drept. De remarcat că opinia societăţii civile la capitolul oportunităţii aplicării castrării chimice este scindată în pro şi contra, pe când marea majoritate a juriştilor privesc cu nedumerire asupra remanierii legislative care face obiectul demersului nostru ştiinţific. Deloc întâmplător, Preşedintele Republicii Moldova a refuzat să promulge Legea nr.34/2012. Or, nu putem să nu remarcăm multiplele disensiuni ale noii măsuri de siguranţă cu standardele internaţionale în materia drepturilor omului. Cea mai esenţială neconcor-danţă o prezintă castrarea chimică în raport cu art.3 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Liber-tăţilor Fundamentale ale Omului [3], care interzice în mod absolut tortura, pedepsele sau tratamen-tele inumane sau degradante. Chiar dacă CEDO încă nu a examinat nici o cerere în legătură cu această problemă, jurisprudenţa tangenţială acesteia ne dovedeşte reprobabilitatea acestei sancţiuni. Bunăoară, în cauza Tyrer contra Regatului Unit[4], Curtea a acordat o deosebită semnificaţie naturii instituţionalizate a violenţei (folosirea nuielei ca instrument de pedeapsă), făcând referire la tratarea deliberată a unei persoane ca obiect aflat în puterea autorităţilor, care aplicau o pedeapsă ce constituia o agresiune la adresa demnităţii personale şi integrităţii fizice [5, p.265], motiv din care a constat o violare a art.3 din Convenţie. Făcând o paralelă între pedeapsa corporală judiciară care a constituit obiectul cauzei Tyrer contra Regatului Unit şi castrarea chimică consacrată în legislaţia naţională,nimic nu ne împiedică să-i atribuim statut de agresiune corporală instituţionalizată. Deci, contrară art.3 din Convenţie. Unii ar putea riposta asupra acestei alegaţii, făcând referire la alte state europene în care castrarea chimică este instituţionalizată. O asemenea justificare o găsim şi în Nota informativă la proiectul Legii privind modificarea şi completarea unor acte legislative [6]. In concreto, se exemplifică Germania, Danemarca, Suedia, ţări în care este aplicată castrarea chimică cu acordul condamnatului(subl. ne aparţine – n.a.). Anume consimţământul condamnatului de a fi supus castrării chimice cons-tituie deznodământul polemicii ridicate. Datorită esenţei acestei măsuri de siguranţă, castrarea chimică nu este altceva decât un tratament medical, ce constă în administrarea în organismul bărba-tului a unui preparat medical special, tratament ce are ca finalitate blocarea activităţii testosteronu-lui, deci inhibarea dorinţelor sexuale. Iar o intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză. Este o regulă fără derogare, prevăzută în Convenţia pentru protecюia drepturilor omului єi a demnitгюii fiinюei umane cu privire la aplicarea biologiei єi medicinei, ratificată de Republica Moldova [7]. Printre altele, încă fosta ComisieEuropeană a Drepturilor Omului a reiterat în cauza Acmanne şi alţii contra Belgiei[8] că impunerea unei intervenţii medicale, fără consimţământul unui pacient adult abil mental, ar interfera cu dreptul său la integritate fizică şi ar aduce atingere drepturilor protejate de art.8 CEDO. Însuşi Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamen-telor inumane sau degradante, în urma evaluării Legii Poloniei din 05.11.2009, care a instituit castrarea chimicănonvoluntară, a deliberat în pct.87) al Raportului din 2011 [9] că tratamentul anti-androgen ar trebui să se bazeze întotdeauna pe o evaluare psihiatrică și medicală individuală apro-fundată și că un astfel de tratament ar trebui să se acorde pe o bază pur voluntară (subl. ne aparţine – n.a.). Aşa cum ar trebui să fie cazul înainte de a începe orice tratament medical, consim-țământul scris liber și informat al persoanei în cauză ar trebui să fie obținut înainte de începerea tratamentului antiandrogeni, înțelegându-se că acordul poate fi retras în orice moment, în plus, astfel de persoane ar trebui să aibă o explicație detaliată (inclusiv în scris) cu privire la scopul și posibilele efecte adverse ale tratamentului în cauză. Pe lângă acordul informat, CPT-ul a mai formulat încă patru cerinţe pentru a racorda această sancţiune instituţionalizată prevederilor Convenţiei Europene pentru prevenirea torturii şi pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, bazate pe art.3 din CEDO. Argumentele etalate ne conving că consacrarea castrării chimice în arsenalul represiv naţional este un pas pripit, lipsit de o fundamentare ştiinţifică, iar disconsiderarea recomandărilor CPT-ului în materie, reprezintă o neonorare a obligaţiilor pozitive de către Republica Moldova de a asigura la nivel legislativ un sistem suficient de garanţii în vederea protejării drepturilor consfinţite în CEDO. Iată de ce considerăm că legiuitorul ar trebui să revină la această reglementare în vederea: aprecierii corecte a naturii juridice a acesteia, graţie căreia va identifica locul castrării chimice printre măsurile de siguranţă; consacrării caracterului voluntar al castrării chimice şi, desigur, pre-luării necondiţionate a recomandărilor CPT-ului cu privire la cerinţele impementării ei în legislaţie.