Topica reprezintă un concept (şi un termen) cu o importanţă majoră atît în limbă, cît şi în teoria sintactică. Pe baza paralelismului logic / lingvistic, se apreciază, în literatura de specialitate, că există o ordine naturală a gîndurilor care se reflectă în ordinea cuvintelor. Sîntem de părere că topica poate fi definită ca ordinea unităţilor sintactice «inferioare» componente ale unităţilor sintactice «superioare». Plecînd de la faptul că, în lucrările de sintaxă, se vorbeşte despre diferite tipuri de topică, dintre ierarhizările propuse, noi am optat pentru subcategorizarea: topică fixă, topică dominantă, topică liberă. Avînd în vedere faptul că topica fixă – care constă în aceea că, păstrînd intenţia comunicativă a vorbitorului, unităţile contractante ale raportului sintactic au întotdeauna aceeaşi ordine – apare la nivelul propoziţiei, al frazei şi al textului, rezultă că acest tip de topică este destul de bine reprezentată în limbă. Topica dominantă apare mai rar în limba română, în unele îmbinări libere de cuvinte şi în unele îmbinări stabile de cuvinte, distingîndu-se două variante: obiectivă şi subiectivă. După părerea noastră, în cazul variantei obiective a topicii dominante – atît la nivelul propoziţiei, cît şi la nivelul frazei – ar trebui să se vorbească despre o variantă obiectivă la dreapta a topicii dominante, dacă admitem că reperul pentru această precizare este partea principală de propoziţie/baza frazei. Varianta subiectivă a topicii dominante se constituie în «excepţie» la varianta obiectivă a topicii dominante, cu o expresivitate mult mai mare. Topica liberă a unităţilor sintactice – cu variantele ei subiectivă şi obiectivă – este cea mai frecventă topică din limba română, ea opunîndu-se atît topicii fixe, cît şi topicii dominante, pe de o parte prin expresivitate, iar pe de altă parte, prin ordinea «logică»/gramaticală a unităţilor sintactice. Sîntem de părere că, în cazul variantei obiective a topicii libere – atît la nivelul propoziţiei, cît şi la nivelul frazei sau al textului – ar trebui să se vorbească despre o variantă obiectivă la dreapta a topicii libere (repetăm, dacă admitem că reperul este partea principală de propoziţie/baza frazei). Varianta subiectivă a topicii libere, la nivelul propoziţiei, se poate subcategoriza în varianta subiectivă a topicii libere totale, cînd se «răstoarnă» toate normele variantei obiective a topicii libere şi în varianta subiectivă a topicii libere parţiale şi combinate, cînd se «răstoarnă» unele norme ale variantei obiective a topicii libere. O problemă în teoria sintactică este cea a distincţiei între varianta obiectivă la dreapta a topicii dominante şi varianta obiectivă la dreapta a topicii libere, elementul de diferenţiere a celor două variante, fiind, după părerea noastră, intenţia comunicativă a vorbitorului.