Solul şi fertilitatea lui indisolubil sunt legate de biotă pentru că solul este un mediu natural pentru cele mai diverse microorganisme. Fiecare gram de sol din stratul superficial conţine milioane, ba chiar miliarde de microorganisme. Această masă biologică cu o mare suprafaţă activă exercită influenţe esenţiale asupra diverselor procese din sol. Microorganismele descompun substanţele organice transformînd elementele necesare pentru nutriţia plantelor în forme accesibile. Un rol nu mai puţin de important ele le exercită şi asupra poluării mediului încojurător participînd la descompunerea rămăşiţelor de pesticide, deşeurilor comunale şi a riziduirilor gospodăriilor destinate pentru creşterea animalelor. Având în vedere că viaţa şi activitatea microorganismelor în sol este indisolubil legată de umiditatea lui trebuie să menţionăm că irigarea în experienţe a influenţat considerabil asupra biotei. Caracterul acestei influenţe este diferit şi depinde atât de mărimea normei de udare cât şi de fertilizare, cultură, perioada de vegetaţie etc. Spre exemplu investigaţiile efectuate au arătat că numărul microorganismelor care participă la prima etapă de descompunere a substanţei organice (la amonificare) la irigare sporeşte cu 26-46%, iar la fertilizare – cu 13%. La etapa a doua – de nitrificare – rolul irigării este şi mai esenţial. Ea sporeşte numărul nitrificatorilor cu 54-65 la sută. Cultivarea tomatelor şi porumbului a acţionat pozitiv asupra amonificatorilor, nitrificatorilor, oligonitrofilelor, bacteriilor ce distrug humusul şi însuşesc azotul mineral, iar la cultivarea grâului şi a mazărei s-a majorat numărul ciupercilor, actinomicetelor şi a azotobacterului. Evoluţia cenozei microbiene în perioada de vegetaţie a fost diferită. Primăvara se dezvoltau mai intens actinomicetele şi azotobacterul, vara – ciupercile, vara şi toamna – bacteriile ce distrug humusul şi însuşesc azotul mineral, toamna – oligonitrofilele, primăvara şi toamna – nitrificatorii, iar cantitatea amonificatorilor era înaltă în toată perioada de vegetaţie. Un interes mare prezintă fixarea simbiotică a azotului. Microorganismele ce îndeplinesc această funcţie trăiesc în simbioză cu plantele leguminoase şi practic prezintă o infecţie a plantelor cu bacterii din fam. Rhizobium. Cantitatea şi masa acestor infecţii sau cum le mai numesc “nodozităţi” de asemenea pot caracteriza fertilitatea solului. Numărul maxim de nodozităţi (22-28 bucăţi/plantă) a fost stabilit peste 20 zile după răsărire la mazăre, iar minim (7-8 bucăţi/plantă) – în aceeaşi perioadă la lucernă. Mai târziu – la înflorire, cantitatea nodozităţilor pe rădăcinile mazărei se micşora, iar la lucernă creştea de 1,4-1,7 ori. Efectul irigaţional peste 20 zile după răsărire era de 7-32% şi se datora umidităţii mai înalte pe aceste variante în anii precedenţi. La înflorire, când deja începeau udările, el se majora considerabil – de 2-2,3 ori. Îngrăşămintele minerale în cazul dat de obicei nu aduceau la un efect pozitiv. Coeficientul de acumulare a humusului se calculează prin raportarea activităţii fermentative a polifenoloxidazei la cea a peroxidazei. El caracterizează direcţia de dezvoltare a procesului „sinteză – distrugere” a humusului. În medie mărimea acestui coeficient la solul neirigat era egală cu 0,75, la irigare se micşora până la 0,58-0,59, iar la fertilizare – corespunzător de la 0,75 la 0,56 ce se datorează activităţii slabe a fermentului de polifenoloxidază. Aşadar, generalizând cele spuse putem face concluzia că atât irigarea, cât şi fertilizarea lui cu îngrăşăminte minerale nu au contribuit la frânarea proceselor microbiologice din sol. Dimpotrivă – ca rezultat al majorării numărului de amonificatori, nitrificatori şi a distrugătorilor de humus a crescut asigurarea plantelor cu forme minerale de elemente nutritive, s-a intensificat procesul de descompunere a celulozei şi de acumulare a azotului prin contribuţia nodozităţilor reziduale a culturilor leguminoase, s-a înviorat mezofauna solului.