Imaginea Lumii de dincolo este modelată atât de credinţele populare, cât şi de viziunea religioasă ortodoxă. În general, lumea de dincolo este concepută ca un spaţiu compus din două teritorii clar delimitate, între care nu pot exista treceri sau schimburi: Raiul (imaginat adesea ca o grădină cu flori și foarte luminos) şi Iadul (un loc întunecat în care sufletele damnaţilor (în mitologia greco-latină și în religia creștină semnifică om supus chinurilor infernului) sunt supuse unor torturi în funcţie de gravitatea pedepselor comise în răstimpul vieţuirii pământeşti), despre toate acestea ne vorbesc în mare parte materialele de teren. Reprezentări ale imaginii lumii de dincolo le găsim și în iconografia religioasă, care a contribuit esențial la sedimentarea acestei distincţii. Pe faţadele mănăstirilor, în pridvorul ctitoriilor sau în tinda bisericilor descoperim scena Judecăţii de Apoi, care conţine şi cele două spaţii în care vor ajunge sufletele după stabilirea soartei lor postume: Raiul este figurat ca o grădină înconjurată de ziduri de cetate (la poarta căreia aşteaptă cetele drepţilor în frunte cu purtătorul de chei, Sf. Petru) şi Iadul, trasat ca un fluviu de foc (în care se chinuiesc sufletele păcătoşilor), ce coboară de sub Tronul Hetimasiei şi se termină în gura larg deschisă a monstrului Leviathan. Interesant este că sunt mult mai detaliat ilustrate chinurile damnaţilor (pentru diverse categorii de păcate) decât fericirea drepţilor, organizaţi, la rândul lor, în cete (prorocii, mucenicii, pustnicii etc.). O altă sursă unde putem vedea reprezentari ale imaginii lumii de dincolo, mai exact a morții sunt lucrările științifice a lui Mircea Eliade, Tudor Panfile, Ion Ghinoiu și literatura bisericească (protos. Nicodim Mădință, Gheorghe Băbuță).