Țara Moldovei, de la fondarea ei, era locuită de diferite etnii. Majoritatea populației o formau românii. Țăranii români au devenit treptat dependenți, căpătând statutul de șerbi, numiți vecini, în Țara Moldovei. Unele comunități etnice (țiganii și tătarii) din Țara Moldovei de asemenea erau dependente, iar dependența lor era mai mult personală. Din izvoare vom observa că statutul de dependență specifi c acestora era robia. Cercetătorii au remarcat că în Țara Moldovei erau două categorii ale populației dependente: țăranii români, care trăiau după Jus Valachicum, și o altă categorie, mai puțin importantă, care trăiau după dreptul robilor sau al tătarilor. Aceasta din urmă era reprezentată de tătari și țigani. În comunicare acordăm atenție statutului juridic al comunității de țigani din Țara Moldovei în secolele XIV–XV. Prima danie de țigani, documentată de cancelaria Țării Moldovei, este făcută de Alexandru cel Bun (1400–1432) în 1428 Mănăstirii Bistrița, acesteia acordându-i-se 31 sălașe de țigani. Letopisețul Țării Moldovei de Grigore Ureche menționează țiganii înrobiți, în legătură cu luptele lui Ștefan cel Mare: „Au luat Ștefan-vodă cetatea Teleajănului și au tăiatu capetile pârcălabilor și muierile lor le-au robitu și mulți țigani au luat și cetatea au ars-o”. Evenimentul este însemnat de cronicar că s-a petrecut la 1 octombrie 1474 (6982). Aceeași mențiune este redată de Nicolae Costin în Letopisețul Țării Moldovei (de la zidirea lumii până la 1601). O problemă disputată în istoriografi e este înrobirea țiganilor. Paul Bataillard consideră că înrobirea țiganilor în Moldovlahia nu a avut efectul scontat. Ei erau sclavi, dar nu șerbi, pentru că nu se ocupau cu prelucrarea pământului. Unii cercetători consideră că țiganii ar fi fost prizonieri de război ai tătarilor, de unde și numele lor de „micii tătari”, i-ar fi urmat pe aceștia până la țărmul Dunării, în timpul invaziilor mongole din secolul XIII. Alții (E. Pons), consideră, cauzele înrobirii țiganilor ar fi rezidat în aspectul economic. Criza economică provocată de înaintarea otomanilor spre Constantinopol și de diminuarea comerțului cu Orientul Mijlociu ar fi necesitat o mână gratuită de lucru. În vreme ce majoritatea țărilor europene îi alungau pe țigani dincolo de granițele lor, cele două țări românești, Moldova și Țara Românească, le-au interzis acestora să părăsească teritoriul și i-au înrobit. Din păcate, originile înrobirii țiganilor sunt mai degrabă obscure. Însă din surse este clar că în secolele XIV–XV statutul de robi era împărțit de țigani și tătari, pentru ca mai târziu tătarii robi să dispară din acte și să rămână doar țiganii.