Problema toleranţei – etnică, socială, politică – este foarte actuală în zilele de azi. Perturbaţiile politice şi economice au provocat schimbările şi au transformat valorile morale, sociale şi culturale. Este dureros că aceste schimbări au un caracter negativ, provocînd neînţelegerea între oameni. Dezvoltarea etnico-istorică a Moldovei a influenţat la dezvoltarea situaţiei în care reprezentanţii diferitor grupuri etnico-culturale trăiesc împreună veacuri la rînd. După rezultatele chestionării, promovate în cadrul unei cercetări în grupele academice Facultăţii Pedagogie, Psihologie şi Asistenţei Sociale în anul de studii 2004-2005, am stabilit că conflictele interetnice din Moldova au avut un impact negativ asupra relaţiilor interculturale şi au contribuit la destabilizarea în unele regiuni. Din două sute de respondenţi de vîrsta 19-22 de ani au devenit martori la careva conflicte interetnice. Noi, profesorii, suntem neliniştiţi de faptul că studenţii diferenţiază aceste conflicte şi le împart pe “obişnuite” (pe care ei le observau în satele natale) şi “specifice” (care se petreceau între reprezentanţii minorităţilor etnice). 48% respondenţi consideră că agravarea situaţiei în relaţiile interetnice a fost provocată de procesul de migraţiune, caracteristic noului mileniu. După părerea lor şcoala şi procesul de învăţămînt sunt supuşi la aşa feluri de situaţii de conflict care se petrec ţn şcoli, licee şi instituţii superioare. Menţionăm că neacceptarea altor culturi, intoleranţa există în istoria contemporană. Anume din cauza intoleranţei se petreceau şi acum se petrec războaie civile şi izgoniri religioase. Istoria mondială ne arată că intoleranţa distruge cele mai nobişle valori culturale. Acum apare întrebare: oare este aşa de necesar să învăţăm să fim toleranţi? Există oare limitele toleranţei? Răspunsurile apar numai după o prelucrare ştiinţifică despre esenţa noţiunii “toleranţa”. În anul 1995 UNESCO a adoptat “Declaraţia principiilor toleranţei” unde se descrie esenţa concepţiei de toleranţă: “…toleranţa înseamnă respectul, acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie şi manierelor de exprimare a calităţii noastre de fiinţe umane.” (2;4). Dicţionarul lui Guseinov A. şi Kon I. ne dă o altă interpretare a cuvîntului “toleranţa”: lat. “răbdare”, capacitatea de a da altuia libertate de idei sau acţiuni.” (5;351) Deci esenţa toleranţei este în condiţia, în parametrii de a respecta drepturile altora şi nu permite a pricinui prejudecăţi. Autorul A.Asmolov consideră că toleranţa, în sensul larg al cuvîntului, este norma stabilizărăă, care este determinată de diapazonul păstrării diferitor comuni în realitatea schimbătoare şi este un mecanism comun coexistenţei diferitor grupuri sociale, mari şi mici, care au diferite posibilităţi de dezvoltare. Bazîndu-se pe cele menţionate sus, facem o concluzie că toleranţa apare nu numai într-o sistemă de relaţii între un om şi alţi oameni, dar şi în sisteme destul de complicate: între “omul” şi “stat”, “societate”, “natură”. Toleranţa se interpretează ca o condiţie de funcţionare ale societăţii civile şi drept condiţie de supraveţuire a omenirii. Anume în acest caz apare necesitate de a forma la viitorii profesori ai ciclului primar atitudinea de toleranţă.se asociază la ei cu: - Indiferenţa (68%) faţă de alţi oameni – reprezentanţi ai diferitor grupuri etnice, ce, după părerea noastră, este rezultatul neînţelegerii sau incapacităţii de a înţelege interlocutorul, colegul sau vecinul. Răspunsurile tipice erau:”nu interveni în problemele mele şi eu nu intervin în ale tale”, “noi conveţuim în pace la momentul cînd drumurile noastre se intersectează”. - Lipsa interesului către reprezentanţii minorităţilor culturale (25%), dar concomotent manifestarea interesului către apariţia diferitor glume, porecle şi etichete. - Înlărgirea propriei experienţe în relaţiile cu “alţi oameni” şi încercarea de a cunoaşte mai mult despre alte culturi care locuiesc pe teritoriul RM (7%). Trebuie de menţionat că în ultimii trei ani unii cercetători ai acestei probleme (E.Klepţova, P.Valitova, A.Asmolov, V.Glebkina ş.a.) sunt contra înţelegerii noţiunii “toleranţa” ca atitudine indiferentă faţă de oameni. Intoleranţei indiferente i se opune atitudinea faţă de altă persoană şi faţă de felul lui de a fi altfel ca valoare. În acest context autoarea E.Klepţova scrie că pentru toleranţă este caracteristic atît apariţia interesului faşă de “altul”, cît şi tendinţa de a-l înţelege şi de a conlucra pozitiv cu el. Existenţa imaginii pozitive a altei culturi prin păstrarea percepţiei pozitive a proprii culturi este o calitate importantă a toleranţei.Cercetătorul V.Lectorschii pune accent pe directivă deosebită a omului faşă de schimbările reciproce ale poziţiilor în cadrul dialogului. El consideră că toleranţa este un dialog critic care dă posibilitate pentru lărgirea “orizontului” experienţei proprii. Autorii cărţii “Vek tolerantnosti” (A.Asmolov, V.Glebchina, G.Soldatova, L.Şaigherova) sunt contra interpretării noţiunii “toleranţa” ca îngăduinţa indiferentă. Ei unesc toleranţa cu: - Acceptarea altora; - Exprimarea compasiunii faţă de altul (aproape de umanitate şi altruism); - Recunoaşterea preţuirii diversităţii culturii omeneşti (pluralism cultural). Aşa fel de poziţii provoacă neînţelegeri şi discordanţe în interpretarea cuvîntului “toleranţa”. C.Cucoş menţionează că formarea toleranţei reciproce nu înseamnă excluderea criticii reciproce sau a discuţiei ştiinţifice, nu presupune refuzul propriilor opinii. Academicianul N.Corlăteanu scrie că “toleranţa în sens modern este un anumit mod de a gîndi, a acţiona şi a trăi altul decît al său …, este o atitudine îngăduitoare faţă de cei din jurul tău”.(3;7) Putem spune că dialogul culturilor presupune în primul rînd un dialog cultural. Aceste priorităţi se intersectează cu schimbările democratice care s-au început în sistemul de învăţămînt în Moldova. Considerăm că anume cultura dialogului, datorită mediului, unde vor fi respectate valorile culturale ale fiecărui grup etnic, include acceptarea “altora” şi interacţiunea cu “alţii”. Anume aceasta şi este toleranţa. Din păcate, nu există programe speciale bazate pe educaţia interculturală în studierea limbilor străine. De aceea, pentru formarea atitudinii pozitive a viitorilor profesori ai claselor primare şi ai limbii engleze (specialităţii ce există mai mult de zece ani la Facultatea Pedagogie, Psihologie şi Asistenţă Socială) faţă de cultura “altora” şi formarea toleranţei drept calitate necesară pentru un pedagog contemporan, noi am elaborat un curs special în limba engleză. Cursul “Comunicarea interculturală şi dezvoltarea limbajului” cuprinde atît teme principale din sfera interculturalităţii, cît şi jocuri didactico-lingvistice, dezbateri şi discuţii. Scopul cursului este dezvoltarea abilităţilor cognitive ale studenţilor – priceperi necesare pentru înţelegerea culturii, elementelor culturale, stilurilor de viaţă, valorilor culturale, tradiţiilor şi obiceiurilor diferitor grupuri culturale. Studenţii anului trei fac cunoştinţă cu aşa noţiuni cum ar fi; cultura şi intercultura, contacte cu alte culturi, cultura şi comunicarea, diversitatea culturală, minorităţi şi majorităţi, comunicarea non-verbală etc. Atmosfera autoexprimării creative şi refuzul la felul şi aprecierea lumii înconjurătoare stereotipic îi face pe viitorii profesori ai şcolii primare să exprime părerea sa mai eficace şi mai sigur, şi să medieze între cunoaşterea valorilor culturii umane şi elevii clasei. Rivas Flores accentuează că “profesorul devine şi un gen de cercetător interesant de resursele existente în comunitate care pot fi explorate în actul învăţării şi de posibilităţile prin care mijloacele de învăţămînt pot fi corelate cu aceste resurse” [6;203].