Violenţa faţă de femei şi violenţa în familie prevalează în întreaga lume, nici Republica Moldova nu este o excepţie la acest capitol. Violenţa în familie este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană. În ciuda faptului că violenţa în familie şi, în special, violenţa împotriva femeii constituie de câteva decenii un subiect de dezbatere, comunitatea internaţională nu a reuşit, până în prezent, să pună capăt acestei forme de violenţă extrem de distructive, care de fapt a devenit problema secolului al XXI-lea.  Prin urmare, violenţa faţă de femei continuă să fie percepută în contextul importanţei pe care o are familia ca structură principală a societăţii. Din acest considerent, sistemul general legal, instituţional şi de politici se bazează pe conceptul violenţei în familie. Acest fapt se explică prin rolurile tradiţionale de gen, care mai persistă în societatea moldovenească, iar Republica Moldova nu a încetăţenit încă o tradiţie pe termen lung în ceea ce priveşte democraţia şi respectarea drepturilor omului.  Violenţa faţă de femei în familie de cele mai multe ori presupune violenţa din partea soţului/partenerului şi acest fapt, la rândul său, stă la baza inegalităţii de gen. Pentru a asigura exercitarea drepturilor egale de către femei şi bărbaţi în sfera politică, economică, socială, culturală, şi în alte sfere ale vieţii, drepturi garantate de Constituţia Republicii Moldova, în vederea prevenirii şi eliminării tuturor formelor de discriminare după criteriul de sex, în 2006 a fost adoptată Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Totuşi, în realitate distingem o situaţie contrară reglementărilor expuse în această lege. Conform prevederilor pct.17 al Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European şi a Consiliului Europei din 25 octombrie 2012, violenţa îndreptată împotriva unei persoane din cauza genului, a identităţii de gen sau a exprimării de gen a acesteia sau care afectează în mod disproporţionat persoane aparţinând unui anumit gen este înţeleasă ca fiind violenţă bazată pe gen [1, pct.19] Violenţele de acest tip ar putea include violenţe fizice, sexuale, psihologice, spirituale sau economice şi pot avea drept rezultat vătămarea fizică, mentală sau emoţională ori un prejudiciu economic [2, art.2]. Conform datelor sondajelor realizate, rata totală de prevalenţă a violenţei din partea soţului/partenerului pe parcursul vieţii (psihologică, fizică sau sexuală) este de 63,4% [3, p. 60]. Din punct de vedere istoric, violenţa domestică a fost mereu o realitate a vieţii, dar atenţia publică sau sancţiunile au apărut nu de mult timp. Drept răspuns la aceste provocări au fost adoptate legi și alte acte normative ce vizează prevenirea și combaterea lor. Acest fenomen a fost prezentat public în Statele Unite şi în Europa Occidentală drept o problemă generală gravă a societăţii abia în ultimele trei decenii ale secolului al XX-lea. Anii ’90 au adus recunoaşterea violenţei domestice ca o încălcare a drepturilor omului.  Principalul instrument elaborat în cadrul Consiliului Europei pentru garantarea drepturilor fundamentale ale omului este Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la care Republica Moldova este parte începând cu 12 septembrie 1997, Declaraţia privind eliminarea violenţei împotriva femeilor, adoptată de Adunarea Generala a Naţiunilor Unite la 23 februarie 1994; Recomandarea Rec(2002)5 cu privire la protecția femeilor contra violenței, Recomandarea CM/Rec(2007)17 cu privire standardele și mecanismele egalității gender, Raportul special al Naţiunilor Unite pentru violenţa împotriva femeilor, cauzele şi consecinţele acesteia, vizita din 4 până în 11 iulie 2008 etc. Un pas important al statului în prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie a fost adoptarea Legii nr. 45-XVI cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, iar odată cu intrarea ca vigoare, a fost armonizată şi legislaţia naţională (au fost operate modificări şi la Codul penal, Codul de procedură penală, Codul civil, Codul familiei etc.).  Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi adoptată în 2006, al cărei scop constă în asigurarea exercitării drepturilor egale de către femei şi bărbaţi în sfera politică, economică, socială, culturală şi în alte sfere ale vieţii, drepturi garantate de Constituţia Republicii Moldova, în vederea prevenirii şi eliminării tuturor formelor de discriminare după criteriul de sex. În realitate însă, distingem o situaţie contrară reglementărilor expuse în această lege. Pe parcursul ultimilor ani, au fost elaborate o serie de acte normative strategice menite să redreseze situația cu privire la garantarea și respectarea drepturilor omului. Totodată, în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie, a fost recomandată armonizarea cadrului legal național la standardele europene. Ţinând cont de această recomandare, considerăm că este primordial să enunţăm noutatea si valoarea primului instrument obligatoriu din punct de vedere juridic din Europa, Convenţia privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi violenţei domestice, adoptată de Consiliul Europei la data de 7 aprilie 2011, deschis pentru semnare în Turcia la 11 mai 2011, în vigoare de la 1 august. ,,Convenția de la Istanbul” este un tratat internaţional nou, cel mai amplu care abordează această gravă violare a drepturilor omului şi care creează un cadru legal cuprinzător în scopul protecţiei femeilor împotriva tuturor formelor de violenţă. Ea a fost semnată, până în prezent, de 32 de state și ratificată de 14 state (Albania, Andorra, Austria, Danemarca, Bosnia și Herţegovina, Franța, Italia, Muntenegru, Portugalia, Serbia, Spania, Suedia, Turcia, România). Scopul convenţiei este de a proteja femeile împotriva tuturor formelor de violență și prevenirea, incriminarea și eliminarea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice; contribuția la eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, promovarea egalității între femei și bărbați și emanciparea femeilor; protejarea și sprijinirea tuturor victimelor violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Conform prevederilor Convenţiei, violenţa de gen împotriva femeilor va însemna violenţa care este direcţionată împotriva unei femei pentru că ea este o femeie sau care afectează femeile în mod disproporţionat. Convenţia le cere statelor-părți să incrimineze ori să sancționeze mai dur faptele: violenţa domestică (fizică, sexuală, psihică ori economică); urmărirea; violenţa sexuală, inclusiv violul; hărţuirea sexuală etc., în cazul când făptuitorul este partenerul de viaţă. Ea recunoaşte fenomenul violenţei împotriva femeilor drept o violare a drepturilor omului şi o formă de discriminare, fiind primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului, introducerea unei serii de infracţiuni, precum sterilizarea forţată, mutilarea genitală a femeilor sau violenţa psihică. Totodată, Convenția interzice soluționarea extrajudiciară a litigiilor obligatorii, inclusiv medierea și concilierea, referitoare la toate formele de violență [4, art.2]. Deocamdată Republica Moldova nu a ratificat Convenţia, însă aderarea Republicii Moldova ar însemna pentru ţara noastră abordarea problemelor legate de violenţa domestică cu totul la un alt nivel, ar oferi instrumente juridice internaţionale care ar soluţiona eficient cazurile de violenţă domestică şi mai ales conştientizarea calitativ nouă de către oameni a problemelor cu care se confruntă victimele violenţei domestice, a procedeelor de combatere a violenţei domestice. Ratificarea Convenției de la Istanbul este una din solicitările constante adresate autorităților de către Centrul de Drept al Femeilor și de către membrii Coaliției Naționale ,,Viața fără violență în familie”, fiind unul din mesajele-cheie din Agenda Egalității de Gen: Propuneri pentru programul de guvernare în domeniul promovării egalităţii de gen pentru perioada 2014-2018.