Aglaia este un roman absolut onorabil, manuscrisul romanului a fost descoperit de istoricul Ion Varta în arhivele Ministerului de Externe al Imperiului Rus. După toate probabilitățile , romanul a fost scris de un basarabean în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Autorul nu este identificat, deoarece proza nu avea nici un titlu Ion Varta a ales unul convențional. Cercetarea pe care o interpretez va avea in vedere lexical limbii române în perioada in care a fost scris romanul. Materialul romanului permite să înaintăm teza ca limba română vorbită pe teritoriul Basarabiei se afla într-o etapă sau fază de criză sau regres. Vocabularul din roman este învechit arhaic cu multe neologisme care sunt reprezentate limitat. Această idee poate fi susținută prin următoarele exemple. Elementele lexcal arhaice specific secolului secolului de început al culturii române, dar prin semantism, ulterior ieşit din circuit: aşternut „pat” (Densusianu 1961, 318) <aşterne < lat. asternere: Aglaia a îngenuncheat lângă aşternutul său (p. 110); ieftin „mărinimos, generos”, În raport cu termenii învechiţi se poate constata necesitatea unor termeni, sensuri noi, care să corespundă cerinţelor epocii. Aceştia vor fi creaţi din resursele limbii române sau vor fi împrumutaţi : îndestulare (fig.) „satisfacere” < în- + destul: Spre îndestularea curiozităţii, poftiţi! (p. 93); înmulţi [fig.] „a spori, a accentua”: Asprimea se înmulţea (p. 17).