Exegeza a recunoscut personajul literar drept convenţie definitorie pentru opera epică, constituind proiecţia unui model uman ce se promovează, la un moment dat, de societate. De asemenea, personajul devine în spaţiul operei, actantul creator de sens, cel care schimbă configuraţia nucleelor semantice, fiind un construct imaginativ, care certifică măiestria artistică a autorului, de unde şi necesitatea cercetării acestui fenomen relevant.  O problemă aparte o reprezintă personajul feminin, care suplineşte o parte din rolurile definitorii ale celui masculin, dar se recomandă tot mai mult ca fenomen cu trăsături aparte, articulând sisteme artistice diverse, graţie rolurilor şi funcţiilor semnificative cu care îl investesc scriitorii. Problema personajului feminin relevă şi anumite particularităţi evolutive ale epicului, mutaţiile artistice ale viziunii conceptuale asupra acestui personaj, tendinţa de reconceptualizare a acestui univers, a condiţiei feminine, ceea ce a condus la crearea diverselor tipuri şi arhetipuri în literatura română: de la Zoe şi Doamna Ruxanda, create de C. Negruzzi, şi Cezara lui M. Eminescu, la Mara lui Ioan Slavici, Ela şi doamna T. ale lui C. Petrescu, la Matilda lui M. Preda, la personajele femenine create de H. Papadat Bengescu etc.  O viziune aparte acupra convenţiei artistice a personajului feminin o proiectează prozatoarele-femei, deoarece ele stăpânesc psihologia feminină şi au o anumită experienţă de viaţă în acest sens. Un exemplu relevant este şi cazul Claudiei Partole, autoare a mai multor opere în care personajul feminin nu numai că persistă în creaţia sa, ci este şi un fenomen de maxim interes pentru autor şi cititor, fiind un nucleu uman al nuvelelor şi al romanelor sale. Exemple elocvente sunt pânzele epice Viaţa unei nopţi sau Tötentanz (Jurnalul menajerei), un roman zguduitor, ce aduce în prim plan un personaj feminin aparte, care poartă pe umeri povara emblematică a destinului femeilor aruncate peste bordul societăţii moldoveneşti, nevoite să emigreze (Ani, Nely) pentru a supravieţui şi Trandafirul pustiului, în paginile căruia autoarea creează personaje feminine emblematice (Rakkel, soţia lui Veidelsel ş.a.), care nu numai că însumează semnificaţii tipologice arhetipale, dar şi le redimensionează, punctând perspective noi.  Personajele feminine create de C. Partole sunt relevante pentru cercetarea structurii arhetipale, spectrului tipologic şi, fără îndoială din perspectiva artei construirii personajului feminin în literatura noastră.