Deşi termenul de existenţialism s-a impus prin cartea lui J.-P. Sartre, Existenţialismul este un umanism (1943) acesta afirmând că omul este viitorul omului, omul este ceea ce el însuşi se face. Cel dintâi care a introdus în vocabularul filosofic termenul de existenţialism este Gabriel Marcel în lucrarea sa Existenţă şi obiectivitate (1925).  Fiind specific gândirii secolelor XIX si XX, curentul filosofic existenţialist pune accentul pe începuturile gândirii. Se consideră că gândirea filosofică începe odată cu subiectul uman şi nu cu subiectul gândirii, fiind astfel implicat individul uman cu tot ceea ce înseamnă trăire, sentiment şi acţiune. În cadrul existenţialismului, punctul iniţial al individului este atitudinea existenţială, cunoscută şi ca simţul dezorientării şi al confuziei când individul se află în faţa unei lumi aparent absurde şi neînţelese. Deci, se promovează concepte ca individualismul, neputinţa raţiunii, raţiunea nu îi este de ajuns omului pentru a-şi lumina destinul, fragilitatea fiinţei umane - personajul principal este mereu expus propriului său sfârşit, distrugerii sale ca fiinţă umană, deoarece eu nu există ca atare decât prin efortul său. De aici sentimentul de angoasă care îi însoţeşte existenţa.  Lucrarea de faţă evocă o analiză din punct de vedere al curentului filosofic existenţialist, asupra dragostei, în două romane replică, unde dragostea este trăită individual şi diferit de fiecare dintre protagonişti.  În romanul lui Mircea Eliade, Allan este interesat mai mult de „trăire”, de asimilare şi creştere. Trăirea, în înţelesul înalt al cuvântului, este o funcţie a personalităţii, fugind de scheme şi de orice dependenţă a unui moment atins. Unul din sensurile „existenţei” este de „a o epuiza conştient şi glorios, apoi de a o împlini continuu. Pe de altă parte, pentru Amrita din romanul lui Maitreyi Devi, trăirea este reprezentată de fragilitatea fiinţei umane, care odată ce se îndrăgosteşte poate exista fără trezire, aflînduse într-o continuă visare. Pentru ambii protagonişti redescoperirea şi revalorizarea existenţei este rezultatul unui puternic sentiment de îndoială şi incertitudine, de pierdere a încrederii în posibilităţile raţiunii de a înţelege şi a domina realitatea.