Orchestrele populare profesioniste de format mare, standardizate și instituționalizate in perioada postbelică, in contextul transformărilor social-economice radicale, sub hegemonia ideologiei comuniste (pană in anul 1990), dar și a tranziției post-sovietice (după 1991), constituie un obiect interesant, cu perspective epistemologice deosebite, in cadrul cercetărilor etnologice. In Republica Moldova, un subiect relevant il reprezintă activitatea creativă (interpretativă, patrimonială și mediatică) a orchestrei Folclor, axată pe valorificarea moștenirii folclorice din trecut in contextul societății contemporane. Fondat in anul 1967, in cadrul Radio-teledifuziunii Moldovenești, acest colectiv a devenit, de-a lungul a cinci decenii, o instituție a performanței și patrimonializării culturale. Cadrul organizațional instituționalizat, ideologizat și etatizat al vremii, a impus noi principii de preluare, selectare, documentare, interpretare și transmitere a creației orale muzicale autohtone. S-au stabilit noi relații hegemonice intre tradiția orală, pe de o parte, și tradiția scrisă, aulică, academică, pe de alta. S-a accentuat tendința inovării, profesionalizării, standardizării și academizării formelor de preluare, creare/recreare, interpretare și transmitere a tezaurului cultural. Orchestra Folclor reprezintă un simbol al muzicii neo-tradiționale. Repertoriul, partiturile scrise și inregistrările fonogramice realizate au contribuit la procesul transformării moștenirii muzicale orale in patrimoniu construit.