When turning to virtualities of the psycho-biographical method, the author identifies the human and artistic personality of the film maker Emil Loteanu in the mitocentrist area of the neo-romanticism and in the psychoana-lytic area of the vicissitudes of his creative destiny, as well. The emphasis of the timeless antitheses of the romanticists between life and art, reality and dream, historical time and individual time, as well as the necessity of the chant of unfulfilled love in Pygmalion complex is succeeded by the review and reconsideration of the first stage of the refuge of Emil Loteanu in Moscow in authentic sociocultural contexts. Through the confessional movies of the film maker O șatră urcă in cer (A Gypsy camp flies in the sky) and Dulcea și tandra mea fiară (My sweet and tender beast), there has been highlighted the gravity of the spiritual steps undertaken by the Bessarabian artists in the oppositional process of ”survival through culture” and the excellence during this period of two artistic trends apparently antinomic – mythicization and debunking – an outgrowth of the inner polemic of the film maker, both with time and his own creation.

Apelând la virtualităţile metodei psihobiografice, autorul identifică personalitatea artistică şi umană a cineastului Emil Loteanu în spaţiul mitocentrist al neoromantismului şi cel psihanalitic al vicisitudinilor destinului său creator. Reliefarea eternelor opoziţii ale romanticilor dintre viaţă şi artă, vis şi realitate, timp istoric şi timp individual, precum şi a imperativului cântării dragostei neîmplinite în cadrul complexului lui Pygmalion, este succedată de reexaminarea şi reconsiderarea în autentice contexte socioculturale a primei etape a refugiului lui Emil Loteanu la Moscova. Prin filmele confesionale ale cineastului, O şatră urcă în cer şi Dulcea şi tandra mea fiară, a fost scoasă în evidenţă ponderea demersurilor spirituale ale artiştilor basarabeni în procesul opoziţional al „supravieţuirii prin cultură” şi excelarea în această perioadă a două tendinţe artistice aparent antinomice – mitizarea şi demitizarea, rod al polemicii interioare a regizorului atât cu timpul, cât şi cu propria creaţie.