Introducere. Astmul sever rezistent la terapie, reprezintă un astm cu un control slab în pofida utilizării unor terapii standard, inclusiv și abordarea factorilor de risc modificabili. Sunt necesare strategii terapeutice suplimentare pentru țintirea verigilor patogenetice, precum și utilizarea rațională a medicamentelor biologice. Obiectivul studiului a constat în revizuirea literaturii referitor la preparatele anticorpilor monoclonali disponibile pentru copiii cu astm sever rezistent la tratament. Material și metode. Au fost selectate și analizate articole științifice publicate în ultimii 5 ani, din baza de date Hinari, PubMed ce reflectau utilizarea preparatelor biologice pentru tratamentul astmului sever rezistent la terapie. Rezultate. Astmul sever la copii poate evalua prin 2 endotipuri majore: T2-astm risc ridicat (alergic/non-alergic) și T2-astm bronșic risc scăzut (neutrofil/paucigranulocitic). Astmul alergic T2-risc ridicat este determinat de citokinele inflamatorii de tip 2, (IL-4, IL-5, IL-9, IL-13), care sunt responsabile de producerea de IgE (IL-4), proliferarea și diferențierea eozinofilelor (IL-5) sau remodelarea tisulară a bronhiilor (IL-13). Pentru țintirea acestor verigi patogenetice s-au elaborat: omalizumab (anticorp monoclonal anti-IgE); mepolizumab (anticorp monoclonal anti-IL5); benralizumab (anticorp monoclonal anti-IL5Rα); dupilumab (anticorp monoclonal anti-IL4Rα); tezepelumab (anticorp monoclonal către limfopoietină stromală timică circulantă (TSPL). În perspectivă sunt studiați: itepekimab: (anticorp monoclonal anti-IL33); brodalumab (anticorp monoclonal anti-IL-17AR); tralokinumab și lebrokizumab (anticorpi monoclonali anti-IL-13). Concluzii. Anticorpii monoclonali vor permite individualizarea tratamentului în funcție de veriga patogenetică și vârsta copiilor. Astfel, omalizumabul, dupilizumabul și mepolizumabul au fost aprobați pentru copiii cu vârsta peste 6 ani, iar benralizumabul și tezepelumabul pentru copii peste 12 ani.