Patologiile inflamatorii ale oaselor faciale reprezintă o situație anevoiasă care alterează atât integritatea și funcționalitatea structurilor anatomice, cât și starea generală a pacienților. Osteomielita maxilarelor este cea mai frecventă afecțiune inflamatorie osoasă în regiunea oro-maxilo-facială. Dezvoltarea osteomielitei este determinată predominant de factorul odontogen, posttraumatic și toxic. De asemenea, un rol semnificativ este datorat scăderii rezistenței organismului, cu favorizarea evoluției procesului distructiv-necrotic. Imunosupresia organismului este rezultatul persistenței factorilor predispozanți, precum bolile concomitente (diabetul zaharat, displazia fibroasă, malignitatea) sau obiceiurilor vicioase reprezentate de consumul excesiv de alcool sau dependența de droguri. Cu scopul stabilirii diagnosticului osteomielitei și planului de tratament, este necesară utilizarea metodelor paraclinice, atât imagistice cât și de laborator. Cel mai frecvent folosită fiind radiografia panoramică, tomografia computerizată, imagistica prin rezonanță magnetică care permit determinarea focarului infecțios, localizarea și afectarea în raport cu structurile anatomice adiacente.

Inflammatory pathologies of the facial bones represent a difficult situation that alters both the integrity and functionality of the anatomical structures, as well as the general condition of the patients. Osteomyelitis of the jaws is the most common inflammatory bone disease in the oro-maxillo-facial region. The development of osteomyelitis is predominantly determined by the odontogenic, posttraumatic and toxic factor. Also, a significant role is due to the decrease in the body’s resistance, favoring the evolution of the destructive-necrotic process. The body’s immunosuppression is the result of the persistence of predisposing factors, such as concomitant diseases or vicious habits represented by excessive alcohol consumption or drug addiction. In order to establish the diagnosis of osteomyelitis and the treatment plan, it is necessary to use paraclinical methods, both imaging and laboratory. The most frequently used are panoramic radiography, computed tomography, and magnetic resonance imaging, which allow the determination of the infectious focus, its location and the damage in relation to the adjacent anatomical structures.