Introducere: Traumatismul orbitar reprezintă o condiţie patologică frecvent invalidizantă, cu incidenţă sporită în ţările în curs de dezvoltare. Costurile sociale şi economice ale acestei patologii sunt importante, iar diagnosticul precoce este esențial pentru prevenirea complicațiilor și invalidității. Material și metode: Studiul a inclus 50 de pacienți cu traumatism ocular, internați la Spitalului Clinic Republican. Rezultate: Circa 72,6% din pacienți au fost din mediul rural și 27,4% din mediul urban, bărbații fiind afectați mai frecvent ca femeile (63,9% vs 36,1%). Prezentările clinice mai frecvente au inclus: conjunctivită (97,0%), uveită (39,9%), traumatism cranio-cerebral (30,9%) și rinosinusopatii asociate (12,9%). Complicațiile frecvent diagnosticate în urma investigațiilor imagistice au inclus: fracturi ale pereților orbitari (84,0%), (peretele orbitar inferior – 39,8%, peretele orbitar medial – 19,2%, peretele orbitar lateral – 18,1%, fractura fisurii orbitare inferioare – 10,2%, fractura fisurii orbitare superioare – 6,9%), prezență de corpi străini intraorbitari (62,3%) și hemoftalm (14,1%). Metodele de investigație au inclus examenul radiologic convenţional, metodele radiologice speciale (metoda Comberg-Baltin, Focht, metoda cu sondă), ultrasonografia oculară, iar în caz de necesitate – tomografia computerizată și investigaţia prin rezonanţă magnetică. Concluzii: Examenul radiologic convenţional, metodele radiologice speciale și ultrasonografia oculară reprezintă metodele imagistice de primă intenţie în managmentul traumatismului orbitar, utilizate atât pentru diagnosticul pozitiv cât și localizarea corpilor străini intraorbitari roentgenpozitivi și, respectiv, roentgen-negativi. În caz de leziuni anatomice asociate se recomandă recurgerea la tomografia computerizată și, uneori, la investigaţie prin rezonanţă magnetică, care dispun de sensibilitate și specificitate sporite în comparaţie cu metodele imagistice convenţionale.