Foametea provocată de autoritățile sovietice, instaurate forţat în teritoriile dintre Nistru şi Prut, este reflectată în diverse surse istorice. Un aspect mai puţin prezent în istoriografie conține mărturiile deportaţilor basarabeni din 1949 despre această tragedie. Valoarea științifică a memoriei deportaților se conturează în faptul că persoanele trecute prin cele mai grave atrocități săvârșite de regimul comunist vin cu detalii și experiențe unice, accentuând profunzimea suferințelor pe care au fost nevoiți să le suporte. Mărturiile supraviețuitorilor permit înțelegerea impactului psihologic, emoțional și social al foametei și deportărilor asupra persoanelor și familiilor lor. Deseori narațiunile deportaților scot în evidență trauma trăită din cauza penuriei produselor alimentare în RSS Moldovenească, comparabilă sau chiar mai apăsătoare decât greutățile din primii ani de surghiun stalinist. Marea parte a celor deportați în 1949 reprezenta categoria țăranilor gospodari care a îndurat povara fiscalității excesive sovietice, dar care a reușit să supraviețuiască foametea din 1946–1947. Atât mărturiile, cât și documentele timpului permit să constatăm că înfometarea populației nu a fost un fenomen accidental, ci o politică deliberată în scopul realizării planurilor cincinale de rechiziționare a produselor alimentare (mai ales, a cerealelor), iar deportarea forțată urma să asigure colectivizarea agriculturii în RSS Moldovenească și să lichideze categoria țăranilor proprietari. În acest context, acțiunile statului aveau și menirea de a inculca populației locale un spirit de obediență. Mărturiile deportaților basarabeni din 1949 oferă o conștientizare multiaspectuală profundă a foametei din RSS Moldovenească și a impactului acestui fenomen (pe termen scurt și lung) asupra oamenilor și a comunităților în care trăiau, din perspectiva celor care au trecut prin două traume grave provocate de regimul totalitar-comunist.