În poezia românească religioasă, și nu numai, Nichifor Crainic consi-deră poeții, drept ,,discipoli și imitatori ai lui Dumnezeu înrudiți cu El. Această afirmație este demonstrată de poeziile construite pe motive, simbo-luri și metafore biblice, începând cu primele volume, Șesurinatale, Zâmbe-te-n lacrimi, și terminând cu Țara de peste veac sau Șoim peste prăpastie. Crainic este cel mai mare poet al tainei de netăgăduit a lui Dumne-zeu. El redă misterul lui Dumnezeu mai ales ca lumina nesfârșită, nu ca în-tuneric, cum îl fac misticii occidentali, precum, Juan de la Cruz, Eckhardt, Bohtne. Sensul figurat al cuvintelor rezultă chiar din căutarea lexemelor care fac ca materia dumnezeiască să devină transparentă și să reflecte acea ima-gine simbolică a tainei. Prin urmare, metafora biblică a poeziei religioase a lui Nichifor Crainic are la bază Sfânta Scriptură ca text literar creștin.