Epigenetica adaugă o dimensiune psihobiologică transmiterii traumei transgeneraționale. Trauma poate lăsa o amprentă chimică asupra genelor noastre. Deși nu provoacă o mutație la nivel de ADN, schimbă mecanismul prin care sunt exprimate genele generațiilor viitoare. Venim pe lume prin părinții noștri de la care primim darul vieții și care, la rândul lor, au primit viața de la bunici și așa mai departe. Suntem interconectați cu cei care au venit înaintea noastră și asta implică că ne asumăm și bolile, traumele strămoșilor noștri. Epigenetica ne dezvăluie că moștenim gene care au fost modificate în urma traumei trăite de strămoșii noștri. Prin aceste schimbări epigenetice devenim, în același timp, capabili, la nivel biologic, să facem față traumelor pe care le-au trăit părinții sau strămoșii noștri. Suntem pregătiți să facem față stresului, deoarece ne naștem cu un set specific de instrumente care ne ajută să supraviețuim. Cu alte cuvinte, da, moștenim trauma, dar odată cu ea moștenim și „manualul de instrucțiuni” cu care putem supraviețui.