Dintre hainele de sărbătoare, confecționate din piele și/sau blană, deosebit de bogat decorate / înflorate sunt bundițele, numite (în funcție de zonă sau chiar de localitate) și: bundă, bungiță, bondă, bondiță, bongiță, cheptar, stănuț etc. Bundița este o categorie de cojoc fără mâneci, descheiată la piept. Lungimea ei poate varia: până în talie, mai jos de talie, atingând șoldurile sau acoperind șoldurile (unele aveau clini la șolduri). Pentru comoditate, dar și pentru a lăsa la vedere mâneca frumos ornamentată a cămășii, bundița era adânc răscroită la umăr. Haina respectivă avea marginile tivite cu blană de miel neagră sau brumărie, numită în unele localități prim. Bundița include diverse forme, ea fiind o piesă reprezentativă a portului tradițional, care întregea costumul de sărbătoare și putea fi purtată chiar pe sub cojoc sau suman pe tot parcursul anului. Bundița este o piesă vestimentară comună pentru portul tradițional femeiesc și cel bărbătesc, diferențiindu-se mai mult prin unele elemente decorative. Ea era ornamentată cu motive geometrice și vegetale, uneori decorul reprezentând o simbioză a acestora. Este lucrată cu prevalare din piele de oaie. O altă haină de sărbătoare, cusută din piele, era un cojocel scurt, la fel ca bundița, doar că avea mâneci. El era numit în diverse localități diferit: cojocică, scurtă, burnuz, spențer etc. Cojocul era, de asemenea, una din cele mai prestigioase piese în ansamblul vestimentar tradițional de iarnă. Cojoacele scurte și cele lungi erau ornamentate frumos, dar în proporții mai reduse decât bundița. Hainele din piele și cele din blană, mai ales, cele de sărbătoare, necesitau o atenție sporită și o muncă migăloasă, de aceea erau confecționate doar în atelierul / gospodăria cojocarului, de obicei, fiind implicată toată familia acestuia. Bundița nouă se îmbrăca, de obicei, la Paști, iar în cazul mirilor se îmbrăca la nuntă. Spre deosebire de bundiță, cojoacele și cojocelele noi se luau la purtat în perioada rece, pentru prima dată în zilele sărbătorilor de iarnă.