În ultimii doi ani, patrimoniul Muzeului de Arheologie și Antropologie din cadrul Rezervației Cultural-Naturale Orheiul Vechi a fost completat cu un număr important de emisiuni monetare. O parte dintre ele au fost descoperite de colaboratorii instituției muzeale pe teritoriul sitului arheologic, iar altele reprezintă donații oferite de persoane particulare. Conform celor relatate de donatori, monedele provin atât de pe teritoriul complexului muzeal, cât și din împrejurimi. Autorii prezintă 73 de monede, intrate în colecție în septembrie 2020. Lotul este alcătuit din emisiuni medievale, datate în perioada secolelor XIV - începutul secolului al XIX-lea. Cele mai timpurii monede sunt două emisiuni de cupru locale, bătute la Șehr al-cedid (Orașul Nou), datate între 1365/66 și 1366/67, probabil, de Kutlubuga. Acestea sunt urmate de un aspru tătaro-genovez de Caffa, bătut după 1433. Lotul conține și trei emisiuni moldovenești. Acestea reprezintă două exemplare de groși de la Ștefan cel Mare (1457-1504): unul de tipul I și altul de tipul al II-lea, cărora li se alătură un groș emis în timpul domniei lui Ștefan al IV-lea (Ștefăniță) (15171527). Cele mai multe monede din lotul analizat aparțin Imperiului Otoman (42 ex.). Două dintre acestea sunt aspri emiși în numele sultanului Süleyman I (1520-1566), iar celelalte 40 de exemplare sunt parale emise în perioada de domnie a sultanilor Mahmud I (1730-1754), Osman III (1754-1768), Mustafa III (1757-1774), Abdülhamid I (1774-1789), Selim III (1789-1807), toate fiind perforate în același mod, ceea ce permite presupunerea că provin din aceeași salbă. Menționăm prezența în lot și a 11 imitații și falsuri după monedele otomane. Astfel, au fost observate trei piese de cupru, fabricate după asprii lui Bayezid al II-lea, alte patru exemplare din argint, care imită asprii lui Selim I, și încă două exemplare imitând aspri, dar cărora nu le-a fost stabilit prototipul. Alte două exemplare se pare că imită parale din perioada sultanului Selim al III-lea, având în vedere redarea greșită a legendelor, dar în speciala turalei sultanului. Totuși rămâne o urmă de îndoială în această privință, având în vedere perioada de declin a sistemului monetar otoman sub Selim al III-lea, când statul pune în circulație parale cu greutatea mult mai scăzută față de paralele pentru Abdülhamid I, dar și cu titlu mult scăzut, iar de aici și calitatea joasă a pieselor. Prezența falsurilor și a imitațiilor după asprii otomani la Orheiul Vechi nu este întâmplătoare, astfel de piese fiind deja semnalate. De aici provine micul depozit de falsuri din cupru argintat având drept prototip asprii de la Murad al II-lea și Bayezid al II-lea, dar si imitații după asprii lui Bayezid al II-lea și Selim I, descoperite izolat. Exemplarele anunțate vin să completeze repertoriul producției de monede de tip otoman în Țările Române. Următorul eșantion, alcătuit din șase monede, îl reprezintă emisiunile poloneze. Dintre acestea cel mai timpuriu este un polgroș lituanian de la Alexandru I (1501-1506), celelalte fiind șilingi și ternari de la Sigismund al III-lea (1587-1632). Lista continuă cu trei șilingi suedezi și unul de Prusia, emis la 1624 de Georg Wilhelm (1619-1640).