Încă din anii de copilărie și adolescență, petrecuți în localitatea de baștină Drăsliceni, mi s-a întipărit în memorie chipul și numele medicului Eugeniu Rejep. Modest din fi re și priceput la ale sale, întreaga sa viață, acesta a animat laboratorul röntgenologic din cadrul spitalului de circumscripție Ratuș, satul unde își construise și o casă în care a locuit cu familia până când și-a dat obștescul sfârșit, fi ind înmormântat în cimitirul comunal din Drăsliceni. Mi-am amintit de acest personaj în 2004, când am redactat și pregătit pentru tipar volumul „Mereni – monografi a unui sat răzeșesc”, apărut la editura „Atelier” și unde am găsit o scurtă istorie a familiei Rejep, intrată în istoria locală și deopotrivă în cea națională prin câteva remarcabile fapte mai vechi de cultură: înălțarea unui locaș de cult și tipărirea, în 1908, a unei cărți de citire pentru moldovenii basarabeni. Începuturile familiei, la Mereni, le-a pus preotul Gheorghe Rejep, iar biserica și cartea sunt opera fi ului său Profi r. Despre acesta din urmă scria, la 11 iulie 1960, în jurnalul său, Pan. Halippa: „...bunul român basarabean de la Mereni, din județul Chișinău, Rejepa, care m-a ajutat, acum 50 de ani, să editez prima carte destinată pentru școlari și doritori de învățătură în limba moldovenească, pe care am numit-o Pilde și povețe și am alcătuit-o din fabule și povestiri ale scriitorilor moldoveni din veacul trecut. Minunat a fost acest român Rejepa. El era cooperator și gospodar în marele sat Mereni și era așa de dornic de a vedea pe frații lui de la țară porniți pe calea culturii…” Din acest neam – mi-am zis, atunci, în virtutea faptului că poartă un nume rar întâlnit prin părțile noastre – ar fi să descindă și doctorul nostru. Intuiția nu m-a înșelat, or ipoteza mi-a fost confi rmată, cu totul recent, de chișinăuianul Veaceslav Rejep, arhitect și profesor universitar, purtător al aceluiași nume și deținător al unor prețioase date istorico-genealogice despre familia de răzeși basarabeni din care coboară.