Cheile Vârghișului reprezintă principalul areal carstic al Munților Perșani, situat în extremitatea nordică a acestora, la limita cu Munții Harghita. În cadrul acestuia au fost identifi cate peste 130 de peșteri, amplasate pe patru nivele de carstifi care. Dacă interesul pentru speologie s-a manifestat de timpuriu, din punct de vedere arheologic potențialul acestora a fost evidențiat de Podek Ferenc, cel care a publicat în 1911 rezultatele săpăturilor din 15 peșteri. În anii 1941-1942 Maria Mottl a reluat cercetarea arheologică. O descriere amplă, efectuată în 1952-1955 și 1957-1958, a 65 de peșteri, o datorăm speologilor Tr. Orghidan și Margareta Dumitrescu. În anul 1969 Lucian Roșu a efectuat săpături în peșterile Calului și Tătarilor, dar rezultatele nu au fost publicate. Din anul 2013 au fost reluate cercetările arheologice în peștera Calului, Abri 122 și peștera Ursului. Rezultatele indică un potențial ridicat pentru perioada paleoliticului mijlociu. Probele prelevate din partea inferioară a nivelului de locuire din Abri 122 a oferit o vârstă de >43.4 ka BP, la limita datării radiocarbon, iar estimarea preliminară IRSL – o vârstă de cca 70 ka. Materialul litic a fost recuperat în asociație cu faună provenind de la erbivore de talie mare (Bos/ Bison), cu urme de descărnare, și medie (Capra), canide (Canis lupus) și urs (Ursus spelaeus). Au fost identifi cate trei piese din materiale dure de origine animală cu o evidentă morfologie de vârf. Analiza preliminară a acestora a confi rmat faptul că două dintre acestea au fost utilizate.