Relaţiile dintre stat şi Biserică în URSS au o istorie lungă şi tragică. După revoluţia din octombrie din 1917, relaţiile puterii sovietice cu Biserica şi ierarhia ei, de fapt cu toate instituţiile religioase, au trecut prin etape de persecuţii şi dezmăţ. La 23 ianuarie 1918, guvernul sovietic emite decretul „cu privire la separarea Bisericii de stat şi a şcolii de Biserică”. Politica religioasă a bolşevicilor, în conformitate cu postulatele teoretice ale lui V.I. Lenin, avea o orientare pronunţat antireligioasă. Întregul aparat de stat, inclusiv organele de securitate publică, „detaşamentul înarmat al partidului”, urmau să ducă o luptă fără compromisuri împotriva religiei. Timp de mulţi ani, formele şi metodele acestei lupte erau ascunse. Explicaţia era simplă: activitatea operativă a organelor securităţii de stat nu poate fi obiect al cercetărilor ştiinţifice publice. Situaţia s-a schimbat puţin în anii 1990. Era firesc ca ofensiva împotriva religiei în tânăra republică sovietică să fie promovată de organele securităţii statului. Statul sovietic a folosit diverse mijloace în lupta cu religia, iar organelor speciale le-a revenit un rol important. Prin organizarea reţelelor de agenţi operativi şi informatori, statul era la curent cu realităţile din cadrul organizaţiilor religioase, prin agenţii infiltraţi în structurile de conducere ale cultelor religioase, statul influenţa politica cadrelor, aducând la conducere persoane obediente statului şi partidului. Pentru slăbirea „duşmanului ideologic”, serviciile speciale organizau diferite schisme atât în cadrul Bisericii Ortodoxe (Sinodalii, înnoitorii, jiviţii ş.a.), cât şi în alte culte (adventişti, penticostali, baptişti ş.a.). Tot în aceste scopuri, serviciile secrete sovietice organizau discreditarea activiştilor religioşi sau a conducătorilor cultelor, care se bucurau de o deosebită autoritate în rândurile credincioşilor. Prin serviciile speciale, statul se amesteca în treburile interne ale cultelor. Deseori serviciile secrete foloseau paravanul organizaţiilor religioase pentru efectuarea anumitor operaţiuni, în special în străinătate. Serviciile speciale sovietice (VCK, GPU, OGPU, NKVD, MGB, KGB) au fost un instrument eficace al statului sovietic în lupta cu diferite forme de manifestare a libertăţilor religioase.